Prezidente

Prezidente - Doru Stanculescu in dialog cu Florin-Silviu Ursulescu Florin-Silviu Ursulescu: Cum ai colaborat cu Club A de-a lungul timpului? Doru Stanculescu: Colaborari temeinice din perioada studentiei. Erau evenimentele specifice: deschiderea clubului, toamna. La deschiderea la care-am participat prima data a venit si decanul Tiberiu Benedek. Si Bebe Paraschivescu mi-a zis: „Ai cacat-o, te-a vazut Tibi cantand, o sa zica: ori cu dramba si zdranga-zdranga, ori cu arhitectura. Mie asa mi-a facut!“. Adevarul este ca avusesem deja un conflict cu Benedek, la deschiderea anului scolar, cand ne-a chemat in amfiteatru si ne-a tinut un speech. Dintre toti pletosii si barbosii, pe mine m-a vazut. Si m-a trimis la tuns. Nu stiu de ce si cum i-au picat ochii pe mine. Mi-a zis clar: „Maine dimineata la ora 9, v-astept la mine, tovarase student“. Astia din anii mai mari m-au linistit. Gigi Musat, care-avea pletele pana la noada chiar mi-a zis: „Stai, ba, linistit, mie mi-a zis de vreo douazeci de ori!“. Nu m-am dus. Ce se-ntampla: a trebuit sa-mi iau legitimatia de student. Si m-am dus la secretariat s-o iau. Secretara cand ma vede: „Mergeti cu mine!“. Cu legitimatia-n mana, ma duce la Tibi. Cand am vazut unde mergem, repede am incercat s-o dreg: am strans parul, sa-l bag sub camasa. Nu tinea. Am intrat: „L-am adus pe tovarasul Stanculescu“. „Tovarasul Stanculescu, v-am asteptat ieri la 9 dimineata, dupa cum am vorbit. N-ati venit, nu-i frumos“. „Pai sa vedeti…“ „Acum tot asa va prezentati, nu-i in regula“. „Domnul decan, sa stiti ca eu ma mai ocup si cu muzica, si sunt artist.“ „Cu-atat mai mult, esti pe scena, ce exemplu dai spectatorilor, tinerilor care te vad? Daca n-ai bani, spune-mi, iti dau eu.“ A vrut sa-mi dea 5 lei, sa ma duc sa ma tund. „Nu, lasati.“ M-am dus la frizerie vizavi de scoala. Ala cand m-a vazut: „Arhitectura?“. „Arhitectura.“ „Gata, stiu!“ M-a pieptanat, un pic asa mi-a luat varfurile, m-a dat mult cu fixativ, m-a aranjat. M-am intors la Tibi: „Uitati, m-am tuns.“ „Ei, se putea si mai bine“. Si-a insistat: „Nu foarte scurt, dar barbateste“. Mi-a semnat legitimatia si-am intrat in randul lumii. Dar dupa vreo doua zile era deschiderea clubului. Si inainte de-a fi student cantasem in club, acum era oficial, cu festivitate. Si am cantat doua-trei cantece. A doua zi dimineata vine secretara-n atelier: „Tovarasul student Stanculescu, poftiti cu mine la tovarasul decan!“. Aoleu, iar da-i, strange parul, baga-l sub guler. Intru la el. Cand intru, Tibi se ridica de la birou, ma-ntampina, imi da mana: „Dorule!“. Nu mai eram tovarasul student Stanculescu. „Dorule, ia loc, te rog.“ Ma pune pe fotoliu. Se-asaza pe un alt fotoliu, langa mine, nu mai statea la birou. „Te-am vazut aseara la club.“ Ma gandeam la ce-mi zisese Bebe Paraschivescu, ca daca te vede asta cantand nu mai termini scoala… „Te-am vazut aseara la club. Intr-adevar, la natura muzicii dumitale se preteaza o chevelura mai bogata.“ „Ce sa zic, ca deacum parul meu mai mult cade decat sa mai creasca…“ „Ei, nu-i nimic – zice el asa afectat cum vorbea“. „Nu-i nimic, parul prost paraseste capul destept!“. Si dupa asta, am ramas foarte buni prieteni.