Povesti scrise in palma

Povesti scrise in palma. Intamplari marcate de destin si alte crampeie de viata... Povestile scrise in palma ale Corinei Ozon isi gasesc locul in paginile acestei carti precum constelatiile luminand pe un cer senin sub ochiul atent al unei naratoare care incearca sa sesizeze dincolo de cuvinte fulguranta unei nostalgii ce traverseaza sufletul insetat de iubire, amintind neincetat urgenta trairii depline, a iubirii fara masura si a suferintei care pandeste la fiecare colt. "Sa nu te amagesti vreodata crezand ca nu-ti vei mai aminti cu adevarat de ceea ce nu ai avut curaj sa faci", ne spune ea ca un avertisment, dar si ca un indemn al setei de viata care o anima. Inspirandu-se din izvorul bogat al fantasticului, al spiritismului, al samanismului si al altor practici mai noi, personajele Corinei Ozon trec cu usurinta granitele realului pentru a se cufunda intr-o fictiune colorata, uneori cu umor, fara sa uite sa se intoarca la o gravitate apropiata de un fior tragic, dureros al esecului. Iubirea visata, sperata, dar risipita intr-un cotidian al rutinei si secatuita de infidelitate si de violenta, este precum o flacara muribunda care nu inceteaza sa repete, ca o incantatie a neimplinirii: "Si, Doamne, cat de mult ne iubeam..." Dincolo de acest regret al uzurii sentimentelor, proza scurta din acest volum reuseste sa aduca in prim-plan figuri puternic conturate, care se imprima in memoria cititorilor fie prin aceasta forta a trairii, fie prin umanitatea pe care se straduiesc sa o apere dincolo de orice slabiciune a firii. Exercitiul din acest volum de proza scurta al Corinei Ozon consta tocmai in a sesiza aceasta parte luminoasa a fiintelor pe care le pune in scena. Pentru aceasta, ea face apel la un aliat fidel, identificat in aceasta sintagma sugestiva, puternica despre capacitatea de rezilienta a fiintei care cauta fericirea adevarata: "intre gest si cuvant este timpul care vindeca". - Dan Burcea, critic literar Observatia atenta, grija pentru induiosare, resursele secrete de nostalgie (naive utopie du passe), toate acestea plus o facilitate a comunicarii, o vocatie a exprimarii cu naturalete fac din noua carte de proze scurte a Corinei Ozon, in mod paradoxal, o incununare a unei cariere aflate la varsta maturitatii artistice. Dupa ce s-a manifestat prolific in romane si fluvii narative, iar acestea si-au cucerit deja un public, prozatorea isi da voie sa atace genul prozei scurte, adica al orfevrariei. Bijuteriile ei - de aur sau argint, de gheata si de sentimente - sunt menite sa fie citite si pretuite de cei care o crediteaza gratie succeselor ei anterioare, dar si de cei care nu o cunosc inca, cei care o descopera acum, caci cheia de pret a acestei carti este emotia artistica. Talentul pur si franchetea observatiei, lumea fascinanta a unei varste si amintirea unei fragezimi de suflet ma duc cu gandul la Valery Larbaud si la a lui Fermina Marquez. Caci acolo am mai gasit o asemenea finete in descrierea starilor, a tulburarilor infinitesimale. Si mai ramane planarea de zbor de libelula asupra misterelor si imaginatiei, intr-un cuvant un regal pentru lectura, pentru cititorul rasplatit din plin cu ceva deosebit, rafinat si de neuitat. - Cleopatra Lorintiu, scriitoare Suita de proze scurte a Corinei Ozon ne infatiseaza un adevar dezgolit, constituindu-se intr-un memento de un realism visceral al faptului ca viata nu e doar o insiruire de intamplari duioase si perpetuu inaltatoare, ci si, prea adeseori, o "chemare la arme" ce nu ne da de ales, situandu-ne in fata unor situatii obiectiv brutale sau aspre, precum si ireconciliabil tragice. Pastilele-poezii ce contrapuncteaza textele au menirea de a atenua duritatea conditiei umane, care, de dincolo de invelisul vanitatilor noastre, ne soroceste insingurarii si suferintei. Atat concretetea, cat si lirismul mangaietor al textelor sunt asigurate de elemente de fantastic pe care Corina Ozon le manuieste cu dexteritatea marilor scriitori, netulburata de forta potential dezechilibranta a firului narativ. - Violeta Borzea, editor Fragment din cartea "Povesti scrise in palma" Corina Ozon: " Era vremea in care iubeam mult. Si in orice conditii. Meteorologice sau locative. Era un mobilier sarac, in care azi nu as mai putea sa locuiesc. Dulapuri cu balamale cazute, paturi dezmembrate, mese zgariate, de parca te aflai in piata de vechituri. Dar era mai mult decat aveam nevoie. Si, Doamne, cat de mult ne iubeam... Apoi au fost o camera goala cu o singura saltea si o pisica aurie, care lasa par, mult par, iar cand se afla in calduri, stropea singurele perdele din casa. Curatam cand stiam ca avea sa vina proprietara dupa banii de chirie si ascundeam pisica in baie. Si, Doamne, cat de mult ne iubeam... Ploaia curgea siroaie si nu aveam umbrele. “Vreau sa fac dragoste cu tine.” Era o iarna cu ger si ne inghetasera mainile in buzunare. Numaram banii in statia de autobuz, sa vedem daca ne puteam cumpara tigari. Am intrat la impinge-tava, in centru, la Universitate. Atunci, printre oameni ponositi, care mancau lacom in picioare, am plans si am jurat ca nu voi mai calca pe acolo niciodata. Ai plans si tu de lacrimile mele si mi-ai incalzit mainile inghetate in palmele tale. Si, Doamne, cat de mult ne iubeam... Seara ne placea sa ne plimbam prin Cotroceni, sa privim ferestrele luminate din case si din restaurante. Eram atat de ocupati sa ne iubim, incat nu aveam timp sa fim invidiosi pe cei de dincolo de ferestre. Cea mai buna bautura cu care ne rasfatam era un rom cubanez. Cu care azi nici macar n-as murdari paharul. Si, Doamne, cat de mult ne iubeam... Era iubirea care iti umplea toate cotloanele inimii, iti intra in toate straturile pielii, te invaluia, o faceai mantie si o purtai mereu cu tine. Nu stia ce sunt rautatea si egoismul. Impartea tot, pana la ultima celula. Iar aceea reinvia mereu. In cartier locuia Mara."