Asemenea trubadurilor medievali – pe care atît i-a iubit și continuat în poemele și în muzica sa – și-a purtat demn crezul și harul în pieptul despuiat, înfruntînd cu mîinile goale și sufletul plin un regim opresiv ce nu i-a putut veni de hac. Era însă cît pe ce să o facă după plecarea lui din această lume cînd, insidios și perfid cum îi e obiceiul, hidra și-a întins unul din capetele hîde, umbrind neîntemeiat o viață răstignită pe crucea libertății. Nu a fost de ajuns că i s-a hărăzit o moarte brutală și stupidă, ci a mai trebuit să îndure și numeroase semne de întrebare și netrebnice îndoieli, șușoteli cu aer conspirativ și presupuse revelații, ba chiar și din partea unor declarați prieteni și admiratori, ai unora pe care îi ajutase să iasă din anonimat și îi binecuvîntase cu prezența și cuvintele sale ce străbăteau platoșe și țesuturi pînă la sălașul ultim, acolo unde pîlpîie sufletul. Și unde Cezar Ivănescu își punea amprenta inegalabilă asupra celor care i se întîmplau pe aproape.Iată un motiv în plus pentru care documentele din arhiva CNSAS, selectate și comentate de Ioana Diaconescu, sunt atît de prețioase. Lumina crudă pe care o aruncă asupra existenței unui om urmărit și persecutat întreaga viața vine să șteargă orice brumă de îndoială posibilă privind verticalitatea și integritatea unui spirit neîndurător cu mediocritatea, răutatea, inconsistența și arbitrariul unei societăți strîmbe.
Cărți,multe cărți.
