Astern lumina in straturi tot mai subtiri. Invat sa numar inapoi, din infinit in infinit. Ma rasucesc inspaimantat si aproape ma desprind de pe propriile oase. Spatiul imi trece in sange prin crestetul care ma aduna. Necontenit ma risipesc pe ramurile copacului luminii. De jur-imprejur timpul intretesut cu vesnicia. Ochiul mortii topit in sangele meu ca zapada unui luceafar, ochiul abisului taiat in cruce, de patru ori cate patru, pana-n infinit.
Cărți,multe cărți.
