Phoenix: Insa eu, o pasare...

Renasterea Phoenix continua nu doar cu noi proiecte muzicale, ci si editoriale. Legendara trupa Phoenix si Nicolae Covaci au lansat recentvolumul II din istoria Phoenix si volumul I (reeditare), asteptate de multa vreme de fani si de public! Prima editie a volumului I a aparut acum 20 de ani, la editura Nemira, cu titlul Phoenix. Insa eu…, starnind un enorm val de interes dar si numeroase controverse mai ales printre membrii formatiei, si prezinta perioda 1962-1977, de la nasterea si varsta de glorie a formatiei pana la fuga din Romania. Cele doua volume (PHOENIX. Insa eu, o pasare… si PHOENIX. Giudecata inteleptilor), publicate de Editura Integral, prezinta viata zbuciumata a formatiei Phoenix de-a lungul a 50 de ani, intr-o alcatuire adesea palpitanta si emotionanta de aventuri si intamplari neobisnuite, reconstituind intr-o formula de roman o epoca si un spirit, spiritul Phoenix, si nu in ultimul rand, pentru stabilirea adevarului in legatura cu istoria celei mai mari formatii rock din tara noastra. "Insa eu, o pasere de neam si de minte proasta fiind, pentru ca nici in carne vreo dulceata, nici in pene vreo frumusata port, mi mult a grai nu pociu, nici se cuvine, atata doar, cat am stiut si-am crezut. Aceea din prostia inimii grait-am, iar giudecata fie a inteleptilor..." - Dimitrie Cantemir- Istoria Ieroglifica Fragment din cartea "Phoenix: Insa eu, o pasare..." de Nicolae Covaci "Capitolul XVIII BANCHETUL Intr-o buna zi, la Moni acasa se deschise usa si in camera se facu intuneric. Aveam senzatia ca individul care intrase absorbea toata lumina si m-am uitat curios la el. Era Schwarz, acel vestit Corneliu Calboreanu! Invitat de unul dintre noi, nu mai stiu cine, venise sa arunce o privire asupra noii instalatii pe care o aveam, „Dynacord"-ul. Schwarz era cunoscut drept un bun tehnician, lucrase cativa ani si la teatru ajutandu-i pe angajatii de acolo sa se descurce in situatii disperate, care erau foarte dese, cu solutii ad-hoc ce nu-i lipseau niciodata. Aruncandu-si ochii pe instalatia cea noua, pe „Gigant"-ul cu boxele care straluceau in camera la Moni, i-am surprins o licarire de multumire in ochi. In continuare incruntat si mormaind niste injuraturi ingrozitoare, s-a apropiat de statie, a ciocanit-o, a ridicat-o, a cantarit-o, a mirosit-o, mai ca aveam senzatia ca o va si gusta! Si-a trantit jos geanta neagra de piele pe care o purta intotdeauna, fara de care nu 1-am vazut niciodata de cand il stiu, a scos sticla de vodca, a tras o inghititura, a mai bagat inca o data mana si a scos o lanterna imensa, a pus-o pe masa, a mai bagat o data mana si a scos o suru-belnita. In urmatoarele minute, „Dynacord"-ul arata ca o gramada de piese de schimb. Eram Ingroziti, pe de o parte, pe de alta eram si curiosi sa vedem daca mai este in stare sa o monteze la loc. A facut-o, dar, evident, au mai ramas cateva piese in plus."