Dialog epistolar cu Nae Antonescu

Profesorul Nae Antonescu in corespondenta cu "A opta minune a lumii" La inceputul secolului al XXI‑lea, interesul pentru genul literar memorialistic - fie notele de calatorie, fie epistolele sau interviurile - ne apare tot mai manifest. Cititorul zilelor noastre duce o viata alerta, nemaifiind dispus sa caute imaginea realitatii invaluita in coaja unor transfigurari estetice, asa cum, robit de telefon, asteapta doar informatie rapida, servita instantaneu. Nu mai este timp la tinerii de astazi pentru asemenea proiectari estetice. Ei prefera nuditatea realitatii, pe care genul memorialistic le‑o ofera cu prisosinta. Ion Dur observa ca "dupa cate se pare, epistolele ne infatiseaza autorul intr‑o lumina mai autentica, si anume, ca un personaj care si‑a lasat pentru un timp masca la garderoba si se plimba printre noi asa cum apare in viata cea de toate zilele si cea de toate noptile. Istoria epistolei este lunga, daca am exemplifica‑o cu Scrisorile catre Luciliu ale lui Seneca , avand sensul lor moral‑filosofic. Ramanand pe aceeasi linie tematica, ajungem pana la Descartes si Leibniz . Fiecare epoca, din antichitate pana in prezent, si‑a pus amprenta pe stilul epistolar. In functie de adresant, scrisorile difera tematic si ca modalitate a discursului chiar si la acelasi autor. Ciclul Scrisorilor catre cei de‑acasa al lui Emil Cioran s‑a nascut din dorinta de a‑i informa pe cei dragi cat mai precis, autorul aruncand o lumina asupra propriei activitati, dar si asupra epocii in care traiau membrii familiei in plin socialism romanesc. El se deosebeste radical de corespondenta lui Emil Cioran cu prietenii de idei, precum Constantin Noica , Bucur Tincu, Arsavir Acterian si alti cativa, dialogul lor confesiv dobandind o inaltime atitudinala metafizica. In dialogul sau cu Alina Diaconu, publicista argentiniana de origine romana poposita la Paris in 1985, Emil Cioran opina: "Sunt unele afirmatii pe care le faci in singuratate, ca si cum ai fi Dumnezeu. Scrisul este un act de megalomanie. Il faci ca si cum ti‑ai scrie testamentul. Si atunci, evident ca intr‑un sens absolut, este tot atat de absurd ca si a respira. Cand scrii, te afli singur cu tine insuti, nu gandesti la consecinte, nici la ceilalti. Ca si cum ai sta singur in fata Neantului." Emil Cioran prinsese misterul confesiunii prin cuvant, care atinge o culminatie sacra, definita de el ca "taina dumnezeiasca". Exista in lume maniere diferite de a concepe un dialog epistolar. In zilele noastre, in mod uzual, te asezi in fata foii albe ori la computer cand ai de transmis un mesaj important pentru corespondentul tau. De cele mai multe ori consemnezi intamplari si evenimente recente ori anunti unele viitoare, daca nu cumva scopul pragmatic al initiativei este cel de a transmite sfaturi practice. Asadar, ramai in plina realitate. Oricum, in functie de target, dai sau nu importanta si formei in care te exprimi. Dar tocmai in asemenea situatii, razbate din formulari cate ceva din caracterul autorului, umorul ori lipsa lui, placerea unor formulari sensibile, modul cum te raportezi la realitate. La polul opus, unii autori epistolari elaboreaza indelung enuntul pe o ciorna si, doar cand sunt cu adevarat multumiti, transcriu pe curat scrisoarea care va pleca spre adresant. De ce un asemenea efort? Pentru ca, in aceasta acceptie, scopul eseului conversational este cel de a impresiona pe partenerul de dialog epistolar, fie prin cultura pe care tine sa o etaleze ori ca sa lase impresia de om inteligent, sclipitor, din teama ca, in fapt, nu este tocmai asa. In asemenea gen epistolar elaborat cu minutie, chiar si enunturile sunt concepute eseistic. Ele abunda in citate din autorii preferati ori pot contine versuri de iubire, cand se doreste a se demonstra o afectiune pentru cel ce va primi scrisoarea. Efectul este cautat si pentru ca argumentele sa convinga, de cele mai multe ori marturisirile se fac cu o anumita teatralitate, izvorand dintr‑un joc actoricesc ad‑hoc. Dialogul epistolar devine instrumentul implinirii unui scop, mai mult sau mai putin nobil, practic ori distractiv, dens in idei sau superfluu. Pana la urma, esentiala este valoarea documentara a textelor epistolare, in care uneori sunt consemnate situatii ce scapa studiilor si articolelor de presa. Culoarul de transmitere epistolara este altul, mai intim, mai familiar. Una este sa citesti poeziile de dragoste ale lui Eminescu si alta sa parcurgi corespondenta poetului cu Veronica Micle. Niciun alt poet roman nu a reusit sa atinga in corespondenta sa cu femeia adorata o tensiune a trairii ce are forta poematizanta, ca Radu Stanca adresandu‑i‑se lui Doti. Toata corespondenta junimistilor, publicata intre 1931 si 1946 de I.E. Toroutiu si Gh. Cardos in 13 volume ilustreaza caleidoscopic personalitati variate, relatiile dintre scriitori, aspecte ale vietii literare, sociale si politice, drept care sunt cercetate si astazi pentru adevarul de viata pe care il cuprind. Corespondenta dintre Lucian Blaga si Vasile Bancila, cel care publicase la Cluj in 1938 valorosul studiu Lucian Blaga , energie romaneasca, se cifreaza la peste 160 de piese, dar, in timp ce Bancila elabora in ciorna scrisori eseistice ample, Lucian Blaga raspunde concis, fara sa iasa din cercul preocuparilor pentru propriul sau destin de creator, unul cu vocatii paralele, dovedind geniu nu numai ca poet, ci, in egala masura, si ca filosof sau ca dramaturg. Un laitmotiv al corespondentei noastre era cel al programatelor descinderi ale lui Nae la Sibiu. In iarna anului 1980 aparuse un obiectiv in plus, anume Paltinisul, unde il vizitam pe Constantin Noica : "Cand te repezi la Sibiu sa urcam si pana la Noica in Paltinis? Iti promit sa fie o vizita infinit mai fructuoasa si lucida decat cea facuta lui Marin Preda .” Trimiterea se facea la proiectul meu de a‑l intervieva pe autorul Morometilor, proiect in care Nae s‑a oferit sa ma ajute, insotindu‑ma la Editura Cartea Romaneasca din Bucuresti, unde scriitorul ne invitase cu tot entuziasmul, afland ca‑si va revedea un coleg de scoala de altadata. In loc sa‑mi dea raspunsurile asteptate la cele 8 intrebari lasate din toamna anului 1979, Preda s‑a interesat de vechii lui colegi, discutia oprindu‑se acolo, pentru ca, desi era dimineata, el dadea semne ca a baut si ca nu se poate concentra cum s‑ar fi cerut pentru formularea unor idei de interviu. Vazandu‑mi dezamagirea, m‑a asigurat ca interviul nostru va fi foarte frumos, numai sa revin altadata pentru el. Ca sa‑l incant pe Nae, i‑am povestit in scrisoarea mea din 14 februarie 1980 de cele tocmai petrecute: "Am fost saptamana trecuta cu prof. Scridon si dna. Sanda Odaie sus in Paltinis. Am nimerit o seara divina, cu ninsoare frumoasa si calma. Am urcat la Noica asa ca la un ascet intelept. L‑am gasit in kutiarul lui. Ne‑a vorbit pe toate tonurile si motivele, de la incantari de lectura pana la ironii la adresa universitarilor. Oricum, o baie spirituala!" In acelasi an, relatez epistolar ca Noica "mi‑a facut zilele trecute o vizita placuta pentru noi. S‑a discutat filosofie, s‑a baut cognac si cafea. Am povestit 3 ore la o tensiune intelectuala ridicata." Dar niciun eveniment nu va avea in epistolele mele dimensiunea evocarii finalului vietii lui Constantin Noica , patriarhul de spirit din Paltinisul Sibiului. Deloc intamplator, evenimentul funerar al inmormantarii lui Constantin Noica la Schitul de la Paltinis la care eu am participat cu mare tristete, dupa ce la Spitalul Judetean Sibiu il vizitasem zi de zi, in saptamana in care medicii au facut incercarea de a‑i salva viata, a fost povestit in epistola mea din 29 decembrie 1987, cea mai lunga, cred eu, dintre toate, cu cele 13 pagini dactilografiate. Panoramarea prezentei filosofului in perioada paltinisana se face, de data aceasta, cu popasuri asupra gloriei repurtate in niste conferinte rasunatoare si "dueluri" cu filosofi ori literati, carora, in pofida victoriei de moment, le‑a purtat pana la sfarsit o pretuire autentica. Profesorul Andrei Marga de la Cluj avea sa scrie, asa cum ii sugerase Noica o Introducere in filosofia contemporana, iar academicianul Eugen Simion va rezolva stralucit problema "Caietelor Eminescu", asa cum ii incredintase misiunea filosoful de la Paltinis. Pentru atasamentul total al lui Nae Antonescu la acea oaza de viata si de echilibru spiritual, nu este deloc intamplator faptul ca profesorul-publicist a murit tot la Terebesti, unde traise aproape fara intrerupere, in 18 iunie 2008, fiind inmormantat in cimitirul localitatii. - Anca Sirghie