“Pentru admiterea la facultate și mai înainte, ca parte a pregătirii pentru olimpiadele școlare, îmi amintesc că am învățat pe de rost citate lungi din criticii literari importanți, cu care era bine să începi și/sau închei tratarea subiectului. N-am pus, atunci, la îndoială necesitatea acesti gest retoric de tipul magister dixit, care părea să împrumute eseului școlăresc ceva din înălțimea și adevărul înțelegerii operei literare la care ajunseseră figurile caonice ale criticii și istoriografiei literare naționale.Abia în primul an de facultate, în 1992, am trăit șocul unei perspective radical diferite: în deschiderea cursului de Teoria literaturii, regretata profesoară Antoaneta Tănăsescu a lansat, unui amfiteatru tăcut și uimit, îndemnul de a uita tot ce învățasem până atunci despre literatură în școală. Cum adică să uit? Păi asta e tot ce știu!, mi-a trecut prin minte, într-o perplexitate care avea să se reducă treptat în timpul acelui semestru.” (Critica literară pe înțelesul elevilor, Oana Fotache)
Cărți,multe cărți.
