?Si in arta apare aceasta miscare ce exalta si neaga in acelasi timp?, va spune Albert Camus despre revolta. Citandu-l pe Nietzsche, care spune ca artistul nu tolereaza realul, Camus va adauga ca, in acelasi timp, nici un artist nu se va putea dispensa de real, fiindca tocmai creatia artistica reprezinta ?exigenta unitatii si refuzul lumii?. Camus remarca ostilitatea fata de arta manifestata in decursul istoriei de multi partizani ai revolutiilor. Rousseau vede arta drept o corupere a naturii, Saint-Just va fi un vehement dusman al frumusetii in detrimentul virtuozitatii, Revolutia Franceza nelasand in urma sa vreun mare poet, ci un ziarist ca Desmoulins si un scriitor clandestin precum Sade, iar saint-simonienii vor revendica o arta utila din punct de vedere social. Discursul nihilistilor rusi va fi asemanator, spunand ca o pereche de cizme este mai utila decat opera lui Shakespeare, altii preferand o bucata de branza oricarui Puskin. Urmeaza excomunicarea artei lui Tolstoi, ca mai apoi, Rusiei revolutionare sa nu-i pese deloc de statuile lui Venus si Apolo aduse de Petru cel Mare la Sankt-Petersburg. Poate pe buna dreptate, va spune Camus, in mizerie imaginile fericirii sunt dureroase...
Cărți,multe cărți.
