Folosirea prostiei și a anticomunismului pe post de ecluze menite să împiedice gândirea critică a claselor care nu au ajuns să guste din fructul capitalist (inclusiv neîmplinita clasă de mijloc) nu dovedește caracterul ancestral patologic al culturii românești, ci necesitatea de a uzita de procedee retorice pentru a submina nevoia de egalitate a membrilor societăților postsocialiste. Discursul antitotalitar care face uz de eticheta prostiei pentru a cataloga orice act critic ca fiind neasimilabil practicilor democrației de sorginte ideologică capitalistă, nu face altceva decât să propage totalitarismul, fascismul și rasismul, pe care aceeași democrație încearcă, chipurile, să le asaneze.
Cărți,multe cărți.
