Problematica de baza a povestirilor este una joyceana (omul care nu se poate trezi din cosmarul istoriei), dar tratata intr-o maniera kafkian-gogoliana, la limita fantasticului absurd-derizoriu. Am putea spune ca autorului i-a reusit un hybrid sau o alianta irlandezo-rusa neasteptata, desi Chisinaul si Dublin-ul sunt orase ?infratite? ca istorie politica si lingvistica, rupte intre doua identitati (doar ca istoria moldoveneasca este mult mai cosmaresca decat cea dublineza). Volumul lui Joyce este de altfel nu doar un model exterior, ci si unul internalizat: personajele ?circula? de la o povestire la alta, incipitul fiecarei povestiri este abrupt, fara ocolisuri, stilul colocvial, tonalitatea familiala, fiecare povestire fiind monologul, la persoana I, al cate unui narator (de fapt, o naratoare) care observa datele existentei citadine (mitinguri, oameni care se provoaca reciproc, in troleu sau pe strada, care se suspecteaza, se pandesc si se toarna etc.). Ura conjugala motivata
Cărți,multe cărți.
