Oameni de insemnatate cruciala: Socrate, Buddha, Confucius, Iisus

Pornind de la intrebarea "De ce tocmai Socrate, Buddha, Iisus si Confucius au avut o atat de uriasa influenta asupra omenirii si nu altii?" Karl Jaspers prezinta, in aceasta lucrare coordonatele existentiale ale celor mai atipice "tipologii" umane, care au dominat istoria si timpul, a caror influenta se rasfrange, neincetat asupra prezentului. Iisus, Buddha, Confucius si Socrate au exercitat o influenta istorica de o incomparabila cuprindere si profunzime. Au marcat un tip de fiintare umana, fara ca ceea ce era inepuizabil in ei sa fi putut fi fixat in mod adecvat prin legi si ideatii. In volumul Oameni de insemnatate cruciala, Jaspers chestioneaza imaginea istorica, dezvoltarea spirituala si gandirea celor mai atipice modele existentiale, care au modelat si influenteaza, si in prezent lumea - Socrate, Buddha, Confucius si Iisus - in incercarea de a dobandi o perspectiva cat mai obiectiva asupra semnificatiei acestora. Socrate se cauta pe sine si calea sa impreuna cu ceilalti, exercitandu-si gandirea in interiorul lumii. Cu interogatiile lui impinse pana la extrem el trezeste o certitudine vie, reala, care nu se limiteaza doar la a avea cunostinta de ceva. El izbuteste sa depaseasca lumea fara s-o nege. Socrate renunta la stiinta totala, la judecati totale, se rezuma la nestiinta in care adevarul si realitatea devin prezente. Buddha tinde ca prin cufundare in sine si o viata eliberata de lume sa atinga nirvana si sa paraseasca lumea. Sub forma compasiunii, suferinta i-a fost nesfarsita. A crezut ca a gasit eliberarea: abolirea in ansamblu a fiintarii in lume, dar asta nu printr-o nimicire silnica ce n-ar avea drept urmare decat tot numai o noua fiintare in lume, ci prin depasirea lumii pe calea extinctiei. E renuntarea fara violenta, implinita in seninatatea sufletului. Confucius vrea ca prin instruire sa faca omul sa se modeleze pe sine in lume, si ca aceasta lume sa se plasmuiasca in ordinea ei prefigurata eterna. Vrea ca in conditiile date de lume sa dobandeasca din ideea fiintarii naturale a omului implinirea acestei idei. Lucrul i se pare posibil de obtinut prin faptul ca lumea insasi e asezata in dao, e calauzita de model, si nu se orienteaza doar in functie de caracterul practic, utilitar al scopurilor fiintarii in lume. Iisus, care strapungand toate randuielile lumesti implineste un radicalism nelimitat, a asezat totul - fara a nega lumea - sub semnul Imparatiei lui Dumnezeu de la sfarsitul lumii, si pornind din acest punct a examinat lucrurile sub aspectul valorii eterne, ca fiind bune sau rele, adevarate sau false. Avand in fata sfarsitul lumii, Iisus implineste razvratindu-se etosul absolut in concordanta cu vointa lui Dumnezeu. Fiecare din cei patru isi afla propria maretie in ceva ce nu poate fi comparat cu ce se gaseste in ceilalti. Socrate si Confucius ne arata cai pe care le putem si noi urma, chiar daca nu-i vom putea ajunge. Il urmam pe Socrate in formularea interogatiei aflate sub semnul incomprehensibilei instante supreme, pe drumul gandirii ce faptuieste launtric, il urmam pe Confucius in implinirea omeniei naturale. Iisus si Buddha sunt altfel prezenti. Avand mereu in vedere sfarsitul lumii si Imparatia lui Dumnezeu, Iisus ne invata etosul cu neputinta de implinit in lume al Predicii de pe Munte. Buddha ne arata calea ce duce din lume la nirvana. Amandoi traiesc in indiferenta fata de lume, in temeiul starii-limita in care se inscriu. Practic, ei nu sunt urmati decat de foarte putini oameni - presupunand ca acestia exista. Nici in cazul lui Socrate si Confucius de cele mai multe ori azi substanta gandira lor nu va putea fi si a noastra, dar modul lor de gandire reprezinta o cale pentru noi. In schimb la Iisus si Buddha nu doar substanta, ci si insasi forma vietii si gandirii lor ni se refuza, - ori insa va trebui ca omul sa opteze pentru ei asumandu-si si toate consecintele ce decurg de aici, fara de care totul n-ar fi decat ceva lipsit de onestitate. Dar intrebarea ce ne-o adreseaza ramane, ea, de o insemnatate unica pentru noi. Stim ceea ce suntem si facem abia din perspectiva ce-o dobandim asupra noastra insine stand in umbra lor. Raportarea noastra filosofica la ei este aceasta: suntem tulburati de ceea ce au ei in comun, deoarece impreuna cu ei ne aflam si noi in Starea fiintarii de om. Nici unul din ei nu ne poate fi indiferent. Fiecare din ei e o interogatie ce ni se adreseaza nedandu-ne pace. - Karl Jaspers