? Jocul cu trecutul ? Pentru o istorie a imaginarului ? Un joc fara reguli ? Intrebari fara raspuns (sau cu prea multe raspunsuri) Pornind de la istorie, ma reintorc la istorie dupa o lunga peregrinare prin lumi imaginare. Atunci cand m-am lasat sedus de istoria imaginarului, nu am inclus pentru inceput si istoria printre domeniile susceptibile de a fi interpretate tot prin imaginar. M-au preocupat mai intai fictiunile cosmice, apoi impresionantul arsenal al "sfarsitului lumii". M-am oprit asupra experimentului comunist, vazut ca mitologie stiintifica materializata. Am urmarit gama plasmuirilor biologice, regulile potrivit carora sunt inventati "oameni diferiti" sau devin "diferiti" oameni ca oricare altii. Aceste drumuri prin imaginar m-au pus in fata unor permanente ale spiritului uman, in fata, de fapt, a unui adevar simplu, atat de simplu, incat aproape nu-l mai luam in seama: acela ca totul trece prin mintea noastra, prin imaginatia noastra, de la cea mai sumara reprezentare pana la cele mai savante alcatuiri. Ce alta sursa ar putea sa existe? Iar ceea ce imaginam nu este niciodata gratuit. Nu exista fictiune lipsita de sens. Pana si pe planetele cele mai indepartate proiectam sperantele, prejudecatile si iluziile noastre, ideologiile noastre, preocuparile noastre curente. Cu atat mai mult in istorie, mijloc privilegiat de exprimare a constiintei colective. Istoria este si ea o constructie intelectuala, nu un dat obiectiv. A sosit momentul sa ma aplec asupra ei, incercand sa o aliniez la ceea ce mi se pare a fi un sistem global de interpretare. Istoria imaginarului nu poate lasa in afara imaginarul istoric. Cercul este astfel inchis. - Lucian Boia
Cărți,multe cărți.
