No, Thank You

Intr-o dimineata trecea ca de obicei printre sezlonguri. O fata era intinsa pe burta si citea. Multi oameni citeau pe plaja asta, fiecare cate o carte groasa in care sa-si adanceasca privirea. Fata citea serioasa si el s-a lasat pe jos in dreptul ei. A inceput sa-i arate cerceii, ea si-a ridicat capul, s-a uitat la el, s-a uitat la cercei si a zambit. No, thank you. El a insistat, ii ardea capul de atata soare, nu mai avea putere sa se ridice, s-ar fi lungit acolo si ar fi asteptat pana cand n-ar mai fi simtit nimic. I-a scos o pereche de cercei bleu si fata i-a privit pentru o clipa. I-a zambit iar, no, thank you, si si-a lasat capul mai jos, aproape atingea cartea cu fruntea. Nici fata nu voia cerceii lui. A intepenit acolo pe jos langa ea si a inceput sa repete singur: no, thank you, no, thank you, no, thank you. Asta era tot ce gasise pe insula.