Doua aspecte esentiale i se releva de la bun inceput cititorului care va deschide paginile microromanului Nicodim: o evolutie evidenta a stilisticii si tehnicii scriitoricesti a autorului, precum si o indrazneata abordare in ceea ce priveste subiectul cartii. Catalin Lungu hotaraste sa mearga putin contra curentului literaturii de consum dominant pe piata editoriala contemporana si propune o scriere meditativa, avand in centru un tanar personaj, cu nume aghioritic si care, destul de atipic pentru profilul tanarului pragmatic ce domina societatea contemporana, isi propune sa afle mai multe decat ii ofera un mediu arid si orientat spre arta succesului, sa zicem... Meritul autorului este acela ca poate pendula cu usurinta intre seriozitatea temelor pe care le abordeaza personajele sale si scenele de un umor fin care imbraca placut si ritmic dialogurile aproape socratice. Prozatorul realizeaza astfel un fericit melanj intre tonul grav al framantarilor nicodimiene si ecoul unor pasaje cu timbru adolescentin ludic. Un lucru e cert, iscodirile lui Nicodim privind existenta si drumul initiatic ce trebuie parcurs pentru a intelege marea taina a Creatiei se pot reconfigura, ca un indemn, pentru fiecare tanar care isi cauta sinele intr-o lume captiva in latul ignorantei. Caci asta si este Nicodim, o carte pentru tinerii care mai cred ca viata este totusi un lucru foarte serios... (Dan Bistricean)
Fragment din volum: ?In urma lui, intins pe nisipul jilav, Nicodim ramase dureros de neclintit. In cadere, se lovise cu tampla de o bucata de vasla pescareasca, lepadata si uitata pe tarm de valurile marii atat de zbuciumate. Parca simtindu-se vinovata, ploaia spala acum, cu delicatete, chipul senin al tanarului, de nisipul ce i se lipise pe obraz si care i se strecurase indiscret printre firele de par. Pe o balustrada de sub streasina farului, porumbelul alb isi scutura nelinistit aripile firave, suferind in taina. In cealalta margine a litoralului, ostenit si cu spume la gura, calul ajunse in cele din urma la portile hergheliei si, agitat, incepu sa necheze si sa se ridice pe picioarele din spate. Zadarnic insa, pentru ca zgomotul naturii dezlantuite compromise incercarile lui de a fi auzit de cineva. Deodata, prin freamatul furtunii razbatu un nechezat, ce il facu sa ciuleasca urechile. Era glasul puternic al fratelui sau mai mare, pe care acum, daca il auzi, regasi curajul de a face un gest temerar: scuturand vehement din cap si lovind cu crupa poarta ograzii, tanarul armasar porni in galop catre locul unde zacea Nicodim. Cand ajunse la locul tristei despartiri, Slobod isi gasi stapanul asa cum il lasase: intins si nemiscat. Se apropie de el si incepu sa rascoleasca cu copita, nisipul umed, nerabdator sa-si vada din nou prietenul in picioare. Din pacate, Nicodim nu dadea semne sa-si revina. Atunci, intr-un gest disperat, roibul il apuca de o margine a pantalonului si se lupta sa il traga incet catre casa. Dupa cateva minute, Nicodim, scrijelit pe fata de ghiocul unui melc rotofei, gemu si rosti buimac: - Gata, mama, nu mai trage, ca ma scol acum! Incantat de reusita gestului, Slobod necheza puternic aproape de urechea jupanului sau. Efectul fu neastepat. Cavalerul Nicodim se ridica brusc in picioare si sari pe spinarea calului, strigandu-i exaltat: - Hai, amice, alearga iute, caci Iordan are nevoie de ajutorul nostru!?
Cărți,multe cărți.
