Pe toboganul unui lirism de incantatii aliterative isi da drumul, in Nevroze si micoze, Amalia Braescu. Si o face cu atita pofta de joaca si cu asa viteza incit trece prin limbaje succesive fara sa ia seama la praguri, alunecind din cel colocvial in cel ermetic si din cel conceptual in cel menstrual ca si cum ar urma aceeasi linie melodica (si problematica). Cea melodica are continuitate, intrucit e inspirata de o stare de gratie omofonica in spatiul careia fiecare cuvint rostit incepe sa murmure si sa-si invoce ecourile aliterative, trecind din notatie in cintare si incantatie. Al. Cistelecan Amalia Braescu vorbeste cu franchete despre iubirea carnala, etern interzisa, despre separatia iremediabila a fiintelor, despre solicitarile psihice extreme si despre accidentele existentiale care au marcat-o, despre multiplele dileme ale vietii, despre disperare, anxietate, obsesii si singuratate, intr-o poezie provocatoare, incandescenta, la limita dintre ritualic si ludic, si unul, si cealal
Cărți,multe cărți.
