Specialist in islam si sociologia religiilor, Pierre-Jean Luizard descrie, in aceasta carte, procesul de reformare a islamului din interior, printr-o reanalizare si reconsiderare a atitudinii fata de textele fundamentale care normeaza viata civica si sociala in tarile musulmane, precum si adaptarea acestora la ritmul modernitatii. Atragerea factorului religios, scoaterea acestuia din zona civila de actiune si institutionalizarea religiei constituie, in opinia analistului, un efect al contactului tarilor islamice cu modernitatea de tip occidental. Solidaritatea religioasa a reprezentat factorul esential de unitate sociala, religia capatand in plus si o dimensiune geopolitica. Ea a incetat sa mai fie un simplu cult si a devenit un suport identitar. Laicitatea prezinta insa diferente de forma si de perceptie de la o tara la alta, neavand nici aceeasi valoare, nici aceeasi semnificatie, mai ales, in spatiul arab. In cadrul lumii islamice, Turcia este prezentata ca un model de imbinare a elementelor de tip occidental cu cele ce tin de cultura si religia islamica. Este un caz aparte, cu o evolutie diferita de cea a statelor arabe, chiar daca reformele (Tanzimat) initiate de Mustafa Kemal au fost impuse cu forta. Modelul turc a fost urmat, in perioade de timp si grade diferite, de catre tarile arabe, incepand cu Iran (regimul Pahlavi), Egipt (regimul Nasser), apoi Tunisia (Bourguiba), Irak (regimul Baas) s.a. Analistul remarca, totodata, autoritarismul cu care s-a impus procesul de laicizare in tarile Islamului, care a ignorat particularitatile etnice si religioase in numele unitatii Statului-natiune. Cu exceptia Turciei, caracteristica regimurilor laice din tarile musulmane o constituie totusi puterea armata si formula partidului unic. Chiar si in aceste conditii, tarile musulmane, conchide autorul, au ales calea modernizarii, nu doar pentru a ajunge la dezvoltare si demnitate, ci si pentru a asigura o mai buna practica a Islamului.
Cărți,multe cărți.
