Iar exegeza lui Ion Neagos este in intregime o astfel de lectura care – urmand calea aratata de configuratia ipostazelor imaginare – strapunge mereu literalul pentru a dezvalui sensul spiritual. Iata de ce, atat in intentie cat si in desfasurarea sa, interpretarea propusa este una de tip hermeneutic (vederea semnelor si descifrarea lor ca simboluri textuale), dar si fenomenologic (in masura in care pune in lumina sensul a ceea ce se reveleaza ca aparitie marturisitoare). Inainte de toate insa, trebuie subliniata dimensiunea mistica a exercitiului comprehensiv. Intr-adevar, intelegerea nu e preocupata de planul pur estetic al creatiei eliadesti, ci il depaseste constant inspre un orizont mistic in care se absorb magicul, miticul si rationalul insusi. (…) Asistam, in lumina acestor scurte notatii de ordin teoretic, la subtile analize „ezoterice” ale textelor amintite, la fine sondari ale semnificatiilor de profunzime, care merg uneori pana la deplierea unor nuante al caror desen filigranat ofera neasteptate revelatii. (Dorin Stefanescu) Ion Neagos pare a-si fi scris eseul dupa o transformare aproape carnala a „absorbtiei” si mistuirii creatiei eliadesti atat prin spirit, cat si prin „corpul” emotional. Asezarea lenta, decantarea perenului, precum si a specificului, a unei grafici generale a gandirii si „poeticitatii” lui Eliade, este – credem noi – efectul unui foarte indelung travaliu de receptare, mistuire/ decantare afectiva si apoi de cristalizare fara de ezitari a liniilor generale si in acelasi timp si fin-esentiale eliadesti. (…) De fapt, Neagos face ceea ce orice eseist/ filozof de marca ar trebui sa faca: el incearca „sa povesteasca” insotit de lista citatelor-semnificative, pare a se adresa unui auditoriu, pe care vrea nu atat sa-l „lumineze”, cat mai ales sa-l calauzeasca cu admirabila rabdare si claritate a expunerii prin labirinturile eliadesti, lasandu-i apoi brusc mana, spre a-i mijloci raportari potrivite subiectivitatii lui specifice. - Andrei Zanca
Cărți,multe cărți.
