Mecanisme de unificare a practicii judiciare ]n procesul civil

Despre lucrare. Prezenta lucrare își propune să ofere repere concrete privind incidența mecanismelor de unificare a practicii judiciare, să clarifice momentul la care se poate recursa la recursul în interesul legii sau la sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condițiile de admisibilitate ce trebuie întrunite pentru a obține dezlegarea pe fond a problemei sau a chestiunii de drept sesizate, titularii sesizării instanței supreme, aspecte ce fac obiectul preocupării practicienilor și instanțelor de judecată și impun o detaliere în cadrul prezentului studiu. Analiza comparativă a instrumentelor procesuale de unificare deschide posibilitatea configurării precise a modalității de sesizare a instanței supreme, în vederea pronunțării unei hotărâri obligatorii cu privire la o problemă sau chestiune de drept dificilă și susceptibilă de interpretări diferite. În cadrul lucrării, se urmărește reliefarea jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la aplicabilitatea mecanismelor procesuale analizate, evoluția orientării instanței supreme de la momentul intrării în vigoare a noului Cod, cu evidențierea cooperării strânse între Înalta Curte și celelalte instanțe judecătorești în atingerea obiectivului de uniformizare a interpretării normelor legale. Unitatea de jurisprudență ce se dorește a fi atinsă prin mecanismele procesuale evocate nu poate fi disociată de rolul canalizator jucat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele împotriva României, în veghea respectării de către statul român, prin instanțele judecătorești, a drepturilor recunoscute cetățenilor de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Raportarea la această jurisprudență a instanței europene va conduce la concluzia că prin noua legislație procesual civilă posibilitatea existenței, pe viitor, a unor hotărâri de condamnare a României din perspectiva inconsecvenței jurisprudențiale a fost considerabil diminuată, dacă nu chiar eliminată. Asemănările reliefate în doctrină între sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și trimiterea preliminară către Curtea de Justiție a Uniunii Europene fac obiectul, în cadrul acestei lucrări, al unei comparații între cele două instituții procesuale din punct de vedere național și european, precum și a mijloacelor puse la dispoziție de legiuitorul național de facilitarea schimbului de informații între instanțele naționale și instanța europeană. Nu în ultimul rând, calea extraordinară de atac a recursului este aprofundată, atât din perspectiva evoluției reglementării, cât și prin raportare la factorii externi și interni ai sistemului judiciar ce au creat premisele unei întoarceri a reglementării materiei recursului, ca structură, către vechea reglementare.   Cuprinsul lucrării. Lucrarea cuprinde trei părți, care, la rândul lor, sunt organizate în titluri, capitole, secțiuni și subsecțiuni, pentru o sistematizare cât mai eficientă a instituțiilor procesuale analizate și a informațiilor dezvoltate. În Partea I, dedicată mecanismelor de unificare a practicii judiciare în procesul civil român, regăsim trei titluri alocate recursului în interesul legii, sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și asemănările și deosebirile constatate între aceste două mijloace procesuale, prin raportare la normele legale ce le reglementează, la doctrina și la jurisprudența dezvoltate în analiza lor. În Partea a II-a, care reprezintă și nucleul lucrării, analiza se concentrează în cadrul a șase titluri pe calea extraordinară de atac a recursului, instrument uzual de creare a unei practici judiciare unitare. Partea a III-a a lucrării este rezervată rezultatelor cercetării doctorale, propunerilor de lege ferendă și elementelor de drept comparat. Puncte forte. Unitatea de jurisprudență reprezintă țelul oricărui sistem judiciar, inclusiv al celui național. Eforturi considerabile au fost depuse de legiuitor și de practicieni pentru a atinge claritatea și previzibilitatea în efectuarea actului de justiție. Un act de justiție previzibil conferă justițiabilului încredere în sistemul judiciar, certitudinea că demersul său a fost analizat fără părtinire și în conformitate cu normele legale incidente, precum și definitivarea, fără posibilitatea de a mai fi contrazise, a chestiunilor de drept litigioase cu privire la care cetățeanul a sesizat instanța. Modificările legislative ce au consolidat jurisprudența consecventă la nivel național fac obiectul analizei în cadrul prezentei teze, elaborată sub îndrumarea prof. univ. dr. Traian C. Briciu, studiul concentrându-se pe cele trei mecanisme procesuale puse la dispoziție de legiuitor în cadrul Codului de procedură civilă, pentru atingerea obiectivului arătat, respectiv recursul, recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Instrumentele procesuale de unificare a practicii judiciare existente la nivel național asigură țării noastre alinierea legislației procesual civile la cea europeană și consolidarea principiului securității juridice, în vederea respectării dreptului oricărei părți la un proces echitabil. Publicul-țintă. Cercetarea amănunțită a instituțiilor procesuale arătate credem că poate constitui un instrument util pentru membrii sistemului judiciar, confruntați cu decizia de a solicita sau nu suportul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dezlegarea problemelor de drept dificile ivite în litigiile deduse judecății, dar și pentru ceilalți actuali și viitori practicieni ai dreptului, în familiarizarea cu practica judiciară existentă în materia analizată, țelul final al tuturor profesioniștilor dreptului fiind aplicarea și interpretarea în mod unitar a normelor legale.