Volumul de față ”Mâna care găndește. Cunoașterea existențială și întrupată în arhitectură” de Juhani Pallasmaa, este a doua carte din trilogia acestui autor, alături de „ Privirea care atinge: arhitectura și simțurile” – tradusă și publicată de noi în 2015 și de ”Imaginea întrupată” pe care sperăm să o putem edita la anul. Astfel vom putea prezenta publicului românesc o viziunea completă, sensibilă și complexă despre modul în care percepe, înțelege, găndește și mai ales trăiește Juhani Pallasmaa arhitectura, un mod de apropiere de ea care nu este și nu ar trebui să fie străin nici pentru noi, indiferent dacă suntem arhitecți sau nu. În ansamblu, cartea arhitectului finlandez Juhani Pallasmaa „Mâna care gândește” se adresează arhitecților absorbiți de tehnologiile contemporane dorind să evidențieze dimensiunea întrupată ce implică toate simțurile în procesul de proiectare. Cunoașterea și experiența sunt pe deplin asimilate de arhitect/ artist și sunt redate/ prezentate/ întrupate prin atingere, gest, obișnuiță și intuiție. Noțiunea de „mână care gândește” acoperă doar o mica parte din textul cărții destinată unei explorări ample a cunoașterii de natură existențială, a relației dintre „a face” și „a gândi” în arhitectură și artă. Pallasmaa ne oferă prin această scriere, pe de o parte, o lecție de arhitectură, iar pe de altă parte, într-o măsură implicită, niște eseuri filosofice și memorialiste. În primul capitol intitulat „Mâna misterioasă” autorul ne prezintă originea simțului tactil descriind modul în care mâinile sunt sursa noastră principală de limbaj și comunicare. Capitolul al doilea, „Mâna lucrează”, vorbește despre mâna prinsă în lucrul ei, iar instrumentele folosite nu sunt decât o prelungiri a mâinilor care îi oferă noi posibilități de exprimare. Următoarele două capitole, „Fuziunea ochi-mână” și „Mâna care desenează” urmăresc „procesele creatoare asociative și experimentale”. Desenul de mână devine un exercițiu de spațialitate și hapticitate reunind realitatea externă – spațiu și materialitate – cu realitatea internă a percepției și a imaginilor mentale. Capitolul șase intitulat „Trup, sine și minte” explorează modul în care arhitectul trebuie să proiecteze pentru beneficiarul său după ce l-a asumat trecându-l prin forul său interior. În capitolul următor, „ Emoție și imaginație”, Pallasmaa vorbește despre imaginație ca dar și realitate a arhitectului și artistului cu precădere, dar și al omului în general, ce poate fi cultivată printr-o educație senzorială. Capitolul final intitulat „Teorie și viață” cuprinde o analiză conceptuală a teoriei și a practicii, dar atinge și problematica educației în arhitectură. „Titlul cărții Mâna care gândește, este o metaforă a rolurilor caracteristice, independente și active ale simțurilor în timpul procesului de scanare constantă a lumii. Subtitlul Cunoașterea existențială și întrupată în arhitectură, se referă la celălalt tip de cunoaștere, înțelegerea tăcută ascunsă în condiția umană existențială și în modul întrupat specific de a fi și a trăi”. Juhany Pallasmaa
Cărți,multe cărți.
