Recent, am avut o scurta, dar intensa discutie cu doi prieteni despre o posibila „teologie a neamurilor”, fundamentata biblic. Argumentul meu referitor la transcenderea ideii de „neam”, sublimarea ei (in lumina lucrarii lui Hristos) intr‑o realitate a Duhului care opereaza dincolo de rasa, etnicitate, genom, AND etc. a fost tocmai citatul din Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Galateni (cap. 3): „Nu mai este iudeu, nici elin… pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus”. Am primit replica pe data, indicandu‑mi‑se citatul intreg, care spune si faptul ca: „…nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte barbateasca si parte femeiasca, pentru ca voi toti una sunteti in Hristos Iisus”. Adica, m‑au intrebat prietenii la unison, nu mai exista in Hristos Iisus nici genurile, nici sexele clar definite ale oamenilor? Putem fi, asadar, cu genuri fluide, ne putem amesteca, dupa cum vrem, identitatile si chiar orientarile sexuale? Pe moment, n‑am avut argumentul la mine – surprins de aceasta sarja la baioneta –, insa m‑am dus la citatul respectiv si m‑am luminat. Crestinismul, in exprimarea lui paulina (dar si in intreaga lui istorie dovedita) arata limpede ca mesajul Intruparii, al vietii, mortii si Invierii lui Hristos s‑a adresat OMULUI. Omul generic, fiinta umana, faptura care locuieste aceasta planeta. Mantuitorul nu a venit pentru un trib, pentru o familie extinsa, pentru un neam/grup de neamuri sau pentru o natiune (care nici nu exista ca realitate istorica, la acea vreme; numai crestinismul a facut posibila aparitia natiunilor!). Nu, El S‑a intrupat pentru fiecare suflet in parte, caci fiecare suflet atarna – in balanta iubirii divine – cat tot Universul. Apostolul, adresandu‑se indirect iudeilor, le atrage atentia ca prin Hristos se implineste fagaduinta data lui Avraam, ca filon istoric rodit al legaturii lor cu Dumnezeu. Dar asta nu pentru ca sangele iudeilor contine un element superior celorlalte neamuri ale vremii, ci pentru ca duhul lor era prielnic, era favorabil intalnirii cu El, recunoasterii Lui. Fie si partiala. E drept, asta dupa un mileniu si jumatate de pedagogie divina, de pedepse si recompense, de manie dumnezeiasca si iubire parinteasca. De ce au fost alesi evreii? Singur, numai Dumnezeu stie. Insa modelul lor initial de „izolare” etnica, de superioritate metafizica (ei singuri erau curati, toti ceilalti erau maculati) si, ulterior, de neam cu cofraj identitar „tare” a fost preluat in Evul Mediu tarziu si mai apoi de catre modernitatea europeana statala, asezata pe baze nationale. Adica preponderent etnice, cu spiritualitatea in subsidiar. Personal, cred ca imperiile crestine, in perioadele lor de inflorire, au calibrat cel mai bine raporturile dintre etnic si metafizic, dintre universal si local, dintre identitatea nationala preponderenta (prin limba si elite conducatoare) si duhul integrator crestin. Bizantinii au folosit limba latina in cancelariilor lor multa vreme dupa dezintegrarea Imperiului Roman, dar asta nu insemna ca erau mai putin romei (adica greci trecuti prin gloria Romei antice) sau ca au fost cedari masive, cu pierderi de filon identitar. Cat despre dinastiile constantinopolitane, ce sa mai vorbim? Cati din ei au fost greci 100%? Oricum, senila biologica numita neam se invarte in istorie, cu sau fara voia noastra. Dispar culturi, dispar imperii, dispar religii, insa neamurile, sub o forma sau alta, supravietuiesc, plutesc pe magma generationala a veacurilor. Si asta nu prin meritul nostru constient ori prin zel reproducator... - Razvan Bucuroiu, fragment din Editorialul Nici iudeu, nici elin? Nici barbat, nici femeie? Nici asa, nici altminteri?
Cărți,multe cărți.
