In zilele lui octombrie, cand pelerinii asteapta la rand pentru a se inchina sfintilor Parascheva de la Iasi si Dimitrie cel Nou de la Bucuresti, presa in general si tutarii in particular se intreaba mereu, malitios – de ce stau oamenii atatia la rand, ore in sir, pe frig, uneori si pe ploaie, cand moastele sunt acolo tot anul? Explicatia e simpla, dar de neacceptat pentru omul confortului. Pelerinii fac asta pentru ca stiu ca punerea trupului intr-o lucrare duhovniceasca le spiritualizeaza pana si carnea, dupa cum inrobirea sufletului cu o lucrare carnala ajunge sa materializeze pana si sufletul. Latura noastra patimitoare obisnuieste sa se lipeasca de ceea ce ii oferim, fie cer, fie pamant. Daca ne aruncam cu totul, trup si suflet, spre rugaciune, atunci vom fi rugaciune cu totul – trup si suflet. Si daca aceasta atintire a noastra este atat de fierbinte, atat de tare incat sa biruiasca foamea sau oboseala sau durerea, atunci noi ca intreg, trup si suflet, vom ajunge ca o sageata trasa spre adancul dumnezeirii. Incet, cu rabdare, o astfel de ne-vointa ne elibereaza de tot raul pe care-l facem fara sa-l dorim. Cine e in stare sa indure ceasuri intregi la rand la Cuvioasa Parascheva, uitand de frig si de foame si de durerea spatelui, va fi in stare sa uite de un gand de curvie care se iteste din dosul unui ecran sau al unei fapturi atragatoare pentru ca e in stare sa aleaga iubirea in locul placerii. In fond, ca sa il pomenim pe Sfantul Maxim, totul se rezuma la un curaj simplu si complet neactual – cine ia taurul de coarne pentru a sparge eternul cerc uman al goanei dupa placere si fugii de durere? Pelerinul adevarat e sigur un astfel de om… - Cristian Curte, Editorial Ne-vointa
Cărți,multe cărți.
