Sa tragem aer in piept si sa gandim problema: e cazul ca intreaga Biserica sa se inflameze, luand parte la conflictul dintre Arhiepiscopul Tomisului si Cancelaria Sfantului Sinod, sau aceasta chestiune trebuie lasata in seama specialistilor in drept canonic, jurisdictie si istorie bisericeasca? Marturisesc ca este pentru prima oara, in cei peste 30 de ani de cand monitorizez si analizez viata bisericeasca din Romania, cand ma aflu pus in fata unui asemenea conflict deschis, pe fata, cu acuze si injurii, intre un ierarh si Patriarhul sau. Nici macar dupa dramaticele schimbari din 1989 nu s-au rostit in spatiul public lucruri dureroase, ireparabile in forma si continut, intre fostul Patriarh si colegii sai de Sinod. Istoria o cunoastem cu totii, plecarea PF Teoctist s-a facut discret, revenirea la fel. Dar fara scandal, fara poale-n cap, fara sustinatori vehementi si contre prin presa. Desi miza era uriasa si tensiunea istorica pe masura, toti actantii au avut intelepciunea sa nu ofere inamicilor Bisericii munitie in plus, nici sa dezbine o comunitate care se realcatuia, dupa 45 de ani de prigoana pulverizanta. Ei bine, astazi situatia e complet schimbata. In bine, categoric! Biserica este infloritoare, credinciosii vin in numar (inca) mare, o constelatie de schituri si manastiri a aparut pe harta duhovniceasca a Romaniei, parohii infiintate, preoti si diaconi cu duiumul, scoli si universitati, ateliere, edituri si presa, o noua structura ecleziala complexa in diaspora, dar si un numar mare, fara precedent, de noi eparhii si noi arhierei care au dus Sfantul Sinod la un numar de 57 de membri. Tineti cont: in Romania Mare, la o suprafata considerabil extinsa, erau doar 19 ierarhi! Asadar, toate bune si frumoase, doar ca orgoliile si dorinta unora de a se pastra in lumina reflectoarelor tulbura pacea Bisericii, de-abia iesita din chingile pandemiei. Cui i-a fost usor atunci? Cine s-a bucurat? Cine a cules roadele izolarii? Nimeni, absolut nimeni din Biserica. Dimpotriva, a fost o perioada grea pentru toata lumea credintei, de la mic la mare. Au aparut si voci care cereau indulcirea izolarii, exceptii pentru marile sarbatori, statut special pentru pelerini. Foarte bine, trebuiau sa existe si astfel de reactii. Arhiereul tomitan a fost varful de lance al contestarii masurilor extreme de izolare, alaturi de un grup de sustinatori in mediul virtual sau pe strada. Da, numai ca Arhiepiscopul in cauza, dupa cateva victorii ingaduite tacit de autoritati, a supralicitat. Si a facut-o fara limite, antrenand in joc elementele latente ale protestatarilor de vocatie, ai celor care si-au facut din NU! un adevarat crez. Articulata pe greselile autoritatilor, pe balbe si frauda, miscarea de contestare are priza la o anumita categorie psihologica, insa a te juca senin cu astfel de energii haiducesti este de-a dreptul periculos. In fata a fost scos Potirul cu Euharistie, in dos au rasarit ex nihilo pretentiile de ridicare in rang. De ce? Si de ce acum, in pandemie? Cu ce e mai meritorie lupta Arhiepiscopului de pe litoral cu raii planetei daca acesta devine Mitropolit decat din actuala pozitie (care este mai mult decat onorabila)? Dar sustinatorii sai cu ce sunt mai credibili si mai eficienti in inclestarea cu oculta mondiala daca se schimba incadrarea idolului lor in dipticele bisericesti? Mai mult, de ce deschid ei atatea fronturi deodata, in mod special cel eclezial, care este si cel mai delicat, inclusiv cu prezumtia de a fi fost "scapata" in presa Scrisoarea de raspuns a Cancelariei Sfantului Sinod? Ce plan poate fi acesta? Si unde duce el? Ce mai urmeaza dupa? Cine se bucura, cine castiga? Faptul este unic, oricum. Si metodele prin care se joaca episodul refacerii asezarii sinodale - unice si ele. Insa, cu tot riscul marginalizarii revistei de catre grupul inversunat de sustinatori ai Arhiepiscopului dobrogean, eu unul spun ca atat ajunge! Mai mult devine cumplit de periculos. Singurul bun pe care il mai avem de la inaintasi, ca popor roman, este aceasta Biserica: intreaga, dreapta in credinta, senina, blajina, fara duh schismatic sau rascolnic. Dorinta, nelinistea razvratirii (cu orice pret, pe orice miza, oricand si cu oricine la toarta!) este o stare de spirit necrestina, sa nu zic chiar anticrestina. Asadar, daca avem cumva merite, sa-L lasam pe Dumnezeu sa ni le socoteasca asa dupa cum El vrea, si dupa cand vrea. Iar agitatia psihomotorie prelungita in jurul temei duce povestea in derizoriu. - Razvan Bucuroiu
Cărți,multe cărți.
