Lucrarea de fata are un pronuntat caracter aplicativ. Imi propun sa studiez rezultatele interferentelor lingvistice intre limba romana si limbile clasice in sfera lexicului traducerilor religioase romanesti din secolul al XVII-lea, cu referire speciala la textele biblice. Prin termenul generic ?limba clasica? inteleg aici o limba scrisa, cultivata ca atare intr-un mediu cultural aloglot, din ratiuni diverse (liturgice, religioase, educationale etc), in mod exclusiv sau in paralel cu o limba nationala (populara). In aceasta acceptie, functia unor limbi clasice au indeplinit-o, in cultura romaneasca a secolului al XVII-lea, limbile greaca si slavona si, partial, limba latina. Acest secol reprezinta perioada decisiva pentru construirea vechii traditii literare romanesti; inceputa in orizontul cultural slavon, cu prelungiri in secolul anterior, perioada va inregistra catre sfarsitul sau o orientare din ce in ce mai pronuntata spre modelul cultural si lingvistic grecesc [...] Secolul al XVII-lea este in cultura romaneasca secolul marilor traduceri religioase. Se stie insa ca in astfel de epoci creativitatea lexicala atinge cote maxime, caci in spatiul intertextual al traducerii textelor sacre necesitatea lexicalizarii unor noi concepte devine imediat perceptibila si-i obliga pe traducatori la decizii impuse de exigentele restructurarii mesajului, perceput si analizat in limba sursa, in scopul identificarii unor forme de lexicalizare absolut ineditein limba pe cale de a se construi in idiom literar; orice traducere este, in fond, o problema de optiune semantica. In consecinta, pentru o corecta evaluare a materialului si a problematicii supuse cercetarii, am considerat potrivit sa incerc sa ma situez, din punct de vedere metodologic, in cadrele unei lingvistici a textului, intrucatm dupa cum s-a demonstrat, actul de traducere este ?o forma particulara a vorbirii?.
Cărți,multe cărți.
