Cursul referitor la modernizarea culturii romanesti de-a lungul secolului al XIX-lea aduce in atentia cititorilor realitatile de la nivelul acestui domeniu de interes. Fara a avea pretentia de a surprinde caracteristicile culturale din Principatele Romane in totalitate, materialul prezent se dovedeste a fi o incercare reusita de a evidentia etapele evolutive ale principalelor instrumente de difuzare a informatiilor in randul populatiei. In acest sens, teatrul, presa, invatamantul devin obiectul analizei intreprinse cu gandul de a furniza celor interesati date concise in legatura cu gradul in care elementele modernizatoare se manifesta. Accentul cercetarii cade asupra realitatilor sistemului educativ din veacul mentionat, justificarea unei asemenea abordari fiind aceea ca scoala reprezinta mediul de propagare a valorilor si informatiilor cu caracter moral, stiintific, practic etc. care se bucura de cea mai larga dezvoltare. Segmente populationale tot mai insemnate din punct de vedere numeric sunt atrase temporar in sistemul de invatamant, pe masura ce cadrul legislativ favorabil se constituie. Legea instructiunii publice din 1864 care organizeaza invatamantul romanesc in conformitate cu principii moderne experimentate, in parte, in Occident poate fi desemnata, fara teama de a gresi, drept momentul determinant in evolutia acestui sector de activitate. In ceea ce priveste progresul teatrului si al presei, un loc important in demersul facut il detine marcarea dificultatilor inerente inceputurilor, care decurgeau din contextul politico-cultural, si nu numai, putin favorabil materializarii dezideratului promovarii culturii nationale. Dincolo de acestea, insa, este reliefata divesificarea manifestarilor teatrale si amplificarea rolului presei in culturalizarea locuitorilor.
Cărți,multe cărți.
