Istoria ieroglifica

Orice lucru are „pricina incepaturii“ lui, cum ar spune autorul Istoriei ieroglifice. O editie este, si ea, la urma urmelor, un lucru. Deci si aceasta editie – care (as vrea sa ma indoiesc) va starni indignarea unora si va face sa le scapere maniile polemice – are „pricina incepaturii“ ei. Mai bine zis, „pricinile incepaturilor“ ei, pentru ca au fost mai multe. De prima „pricina“ si primul vinovat (dar nu singurul) este George Calinescu, incomparabilul George Calinescu, care scrie, in Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent (Bucuresti, Fundatia Regala pentru Literatura si Arta, 1941, p. 41), referindu-se la intreaga opera a lui Dimitrie Cantemir: „Oricata eruditie ar avea Cantemir, operele lui informative nu mai impun in literatura unei epoci de remarcabila sporire a culturii, in care, fara daruri deosebite, invatatura se banalizeaza. Numele lui ramane prin Divan si prin Istoria ieroglifica, opere necitite, rau editate, socotite ilizibile si pedante de catre istoricii care aduna inextricabile pagini pentru operatia inutila a datarii scrierilor“. Si continua, dupa trei pagini, afirmand categoric, si ulterior si demonstrand, valoarea literara a Istoriei ieroglifice: „Opera literara viabila a lui Cantemir este Istoria ieroglifica, adevarat Roman de Renard romanesc, insa cu scopuri polemice“. Si, cateva randuri mai departe, pe aceeasi pagina 44: „Toti cei care au rasfoit Istoria ieroglifica s-au interesat numai de substratul istoric, luand in serios, ca document, fiece punct 1. Totusi, chiar fara cifru, punctul de plecare e batator la ochi si oricine vede ca, fara a destainui mult peste ceea ce se stie, romancierul s-a complacut in fictiune.“