Acum mai bine de doua decenii, un manual intitulat „Bazele de date in cercetarea istorica” (Databases in Historical Research) a sustinut ca „dintre toate subiectele care merita tratate sistematic sub forma de carte, niciunul nu este mai important decat cel al sistemului de baze de date”, subliniind ca „nu se pretinde prea mult daca se spune ca toti cercetatorii istorici ar putea beneficia de o cunoastere a conceptelor si metodelor de baze de date” (Harvey&Press 1996). Apeluri similare incepusera sa fie exprimate chiar mai devreme, cand Emmanuel Le Roy Ladurie avertizase, poate cu scepticism, ca istoricul viitorului „va fi programator sau nu va fi deloc” (Le Roy Ladurie 1973). Opozantii cliometricienilor din anii 1960 si 1970 au sustinut insa ca tipul de istorie pe care o puteam intreprinde si scrie cu ajutorul calculatorului – in esenta cantitativ – nu este genul de istorie pe care profesia trebuie sa se concentreze (Weingart, 2016). Desi trebuie sa recunoastem prob
Cărți,multe cărți.
