In cautarea familiei pierdute

Cred ca pasiunea mea pentru puzzle m-⁠a ajutat foarte mult in cercetarile intreprinse in vederea scrierii acestei carti. Pana la urma se poate spune ca asamblarea unui puzzle si genealogia se aseamana destul de mult. In ambele situatii, ceea ce trebuie sa faci este sa gasesti piesa potrivita si sa o pui acolo unde trebuie. Diferentele constau in timpul de punere in opera si in inexistenta unei poze martor in cazul genealogiei. Daca un puzzle poate fi facut intr-⁠un timp ce porneste de la cateva minute si poate ajunge la cateva luni in functie de marime si de complexitate, un arbore genealogic, probabil, ca nu se termina niciodata. Decat daca reusesti sa incluzi in el toate cele peste sase miliarde de persoane care traiesc pe aceasta planeta si toti stramosii lor. Pentru ca, pornind de la premisa pur ipotetica si total absurda ca cineva ar reusi sa ajunga cu descoperirea stramosilor pana la primii oameni de pe Pamant, indiferent ca vorbim de Adam si Eva sau de primele maimute evoluate, ar trebui, introducand toti copiii fiecarui stramos, sa revina in zilele noastre unde se formeaza noi cupluri si se nasc noi copii, deci noi si noi persoane de adaugat. Ca sa continui analogia cu asamblarea unui puzzle, pe cutia acestuia ai poza pe care trebuie sa o obtii dupa ce asamblezi toate piesele. In schimb, la arborele genealogic stii de unde incepi, pentru ca doar e vorba despre tine, dar nu stii niciodata cum o sa arate opera ta la final. -