In blandetea si-n vifornita zilelor

Un roman modern, de un autentic dramatism, cu un epic dens - rezultat al mai multor optici narative (la persoana intai, a treia, chiar si a doua), precum si al coagularii, prin tehnica "romanului in roman", a multor nuclee epice (romanul copilariei, al prieteniei, al iubirii, al mortii, romanul crestin, romanul Mamei s.a.), este noua carte a Anei Selejan, In blandetea si-n vifornita zilelor. Cu o cronologie fragmentata - caci sunt mai multi naratori: Olga, Evelina, Aurel, Mama s.a., naratiunea configureaza memorabil destinele unor intelectuali (medici, profesori, jurnalisti) din anii '70 si '80 ai secolului trecut, dinspre relativa normalitate a unui bildungsroman (casnicie, cariera, idealuri, esecuri) spre catastrofa si disolutie. Moartea naprasnica a celor dragi (sot, frate, sora, prieten) deturneaza iremediabil destinele celor ramasi, orientand evenimentele epice dinspre timpul prielnic spre cel vrajmas si tragic, dinspre raza spre lespede si drama, astfel ca, in aceste segmente epice, autoarea construieste si un bun roman crestin. De altfel, captuseala livresca (religioasa, medicala, bibliologica, literara), varietatea spatiilor epice (familie, sanatoriu, redactie, spital, manastire s.a.), fabulosul copilariei, voluptatea evocarii - cu inerenta dilatare a timpului narat -, interogatia existentiala si metafizica imprima expresivitate si varietate epica acestui roman psihologic, sustinut de putine personaje centrale, dar toate bine reliefate si memorabile. Dar mai aveam un gand; imi incoltise in minte inca din prima zi cand am ajuns aici si am vazut frumusetea locului, cand am simtit linistea si aerul ca de miere: sa scriu in caietul verde, sa-l umplu chiar, ca aveam prea multe restante. Agenda voluminoasa, numita "caiet verde", dupa culoarea copertilor, din foi veline de buna calitate, deci usoara, facuta si brosata la tipografia ziarului, era altceva decat carnetul de documentare. Aici migrau de pe teren o serie de impresii, situatii, vorbe, chipuri, peisaje s.a., valorificate sau nu in articole. Insa erau altfel narate si puse-n scena, accentele cadeau, aproape intotdeauna, diferit, fictionalizam sau nu, schimbam nume si denumiri... ce mai! romanul meu, sau materia unui roman, incepea sa prinda contur. - Ana Selejan