?Filosofia lui Heidegger (1889?1976) ilustreaz? o ambiguitate original? care îi traverseaz? întreaga oper?: faptul de a ridica pe culmi tradi?ia filosofic? de la Platon ?i Aristotel pân? la Hegel ?i Nietzsche, concomitent cu punerea în oper? a distrugerii sale. În cartea sa de c?p?tâi, Fiin?? ?i timp (1927), întrebarea privitoare la fiin?? (ontologia) î?i face ultima apari?ie scenic? ?i retoric?, tocmai pentru a-?i eviden?ia e?ecul ca întrebare: sensul fiin?ei este refractar oric?rei teorii ?i, prin urmare, nu poate fi tratat ca obiect, întrucât precede orice tematizare. Filosofiei îi revine, a?adar, dubla sarcin? de a demonta istoria ontologiei ?i de a gândi fiin?a ca fiind legat? exclusiv de manifestarea ?i de interpretarea sa. Filosofia devine astfel fenomenologie ?i hermeneutic?. Receptarea lui Heidegger ast?zi este indisociabil? ?i de biografia lui controversat?, pornind de la leg?turile sale cu nazismul, dar ?i de uluitoarea sa aventur? filosofic?, una care a influen?at principalele curente ale gândirii secolului XX ? fenomenologia, existen?ialismul, marxismul, structuralismul, deconstructivismul ?, ceea ce îl transform? în principalul filosof al epocii sale.? - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)
Cărți,multe cărți.
