Grigoras Dinicu si Bucurestii lautarilor de altadata

Autorul acestei reconstituiri biografice l-a cunoscut pe Grigoras Dinicu, care i-a cantat la radio si in activitatea sa de local cateva din compozitiile proprii. Acest lucru l-a apropiat de marele violonist si lautar, cu care a avut, intre anii 1935 si 1943, mai multe convorbiri despre subiecte de arta si aspecte ale lautariei moderne, retinute si folosite, in parte, in povestea vietii lui. A fost aleasa forma povestirii, si nu aceea a monografiei muzicografice, pentru evocarea imprejurarilor de viata si a artei lui Grigoras Dinicu, ultimul dintre marii lautari romani de tip vechi, in acelasi timp insa si precursorul muzicantilor-lautari de conceptie mai evoluata, instruiti si deveniti muzicieni culti, care fac legatura intre doua epoci si doua mentalitati, indicand prin pilda activitatii lor caile de urmat, in lumea de azi, de catre membrii unei bresle cu stravechi si profunde radacini in cultura artistica nationala. Pentru o cat mai mare autenticitate, autorul a interogat, timp de cativa ani, numerosi muzicieni sau numai melomani, care l-au auzit pe Grigoras Dinicu cantand si au colaborat cu el, uneori, fiind astfel in masura sa dea relatii pretioase, desi unele dintre ele contradictorii, despre viata, opiniile, manifestarile si arta lui. Cu toate contradictiile, privind indeosebi datele calendaristice, toti au fost unanimi in admiratia lor fara limita fata de arta marelui vrajitor al strunelor si fata de felul cum el a stat mereu in serviciul muzicii, al bunului gust artistic, al difuzarii cantecului si jocului popular. - George Sbarcea