Recitesc şi iar recitesc. Sunt fragmente care mă obsedează. Mă înspăimântă bătaia şi umilinţa îndurate de tânărul Paul Goma. Mă înspăimântă cazna tuturor semenilor noştri care au mărturisit prin faptă şi prin scris, cărora nu le semănăm şi care au îndurat suferinţe neverosimile pentru alintaţii, îmbuibaţii, apaticii şi nesimţiţii regimului comunist. Numai indivizii defecţi sufleteşte şi cu mintea pervertită pot crede că reuşesc să umilească azi un om care a cunoscut iadul, întorcându-se de acolo mai speriat şi mai puternic decât oricare dintre noi. Nu, nu este o contrazicere din parte-mi. Când veţi citi rememorarea bătăilor de la Gherla, în cartea omonimă, poate vă veţi angoasa. Căci şi spaima este utilă uneori. Oroarea şi suferinţa nu sunt expresii stilistice, sunt trăite. Aici e diferenţa majoră dintre o scriitură adevărată şi «profesiunea» scriiturii. O să repet, până când voi considera că nu mai este nevoie, crezul lui Paul Goma: « ...Şi m-am hotărît să nu-i uit în vecii vecilor, nu să mă răzbun, ci mai crunt: SĂ NU-I UIT, SĂ-I NEUIT EU ÎNTR-O CARTE şi, mai ales, mai ales: SĂ NU-I TAC - SĂ-I NETAC.» Iată, aici cred că stau concentrate normele morale ale lui Paul Goma şi, în simetrică măsură, frica disperată a tuturor celor care îşi imaginează că adevărul se construieşte din nimic.“ Flori Bălănescu
Cărți,multe cărți.
