Fuga spre campul cu ciori este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tata propagandist al ateismului stiintific si un fiu monah. Jertfa avraamica este rasturnata: tatal renunta la fiul devenit credincios pentru a ramine fidel ateismului pe care l-a slujit toata viata. Povestea, scrisa la persoana intii, abunda in detalii de mare intimitate si sinceritate, motiv pentru care publicarea ei a devenit posibila doar dupa moartea tatalui. Cartea apare in aceeasi perioada in care un alt roman semnat Savatie Bastovoi , tratind tema copilariei si a propagandei, Iepurii nu mor , apare la Paris, la prestigioasa editura Jacqueline Chambon (Actes Sud). Cele doua carti nu se intersecteaza, ci doar se completeaza reciproc. Fuga spre campul cu ciori nu este asadar o continuare la Iepurii nu mor , ci mai degraba o carte sora, zugravind impreuna tabloul vietii intr-o lume din care Dumnezeu a fost izgonit. Fragment: ?Probabil nu exista om care, copil fiind, nu s-a repezit sa prinda o pasare. Copiii cred ca pot prinde pasarile cu mana. Desigur, aceasta este o credinta care se ruineaza cu varsta, cand copiii cresc si li se pare stupid sa se mai avante dupa pasari. Pasarile zboara. Unele zboara putin de tot, parca pentru a te momi sa le urmezi. Se muta la o intinzatura de mina, atat cat sa nu le poti ajunge. Totul pare un joc. Un joc ce s-ar putea prelungi toata viata daca oamenii nu ar imbatrani si pasarile nu ar muri.?
Cărți,multe cărți.
