In urma cu exact 30 de ani, in toamna anului 1992, cand am pasit pentru prima data pe holurile Facultatii de Istorie a Almei Mater Iasienssis, aveam sa-l reintalnesc, la cursul de Istorie veche a Romaniei, pe profesorul Nicolae Ursulescu, pe care il cunoscusem inainte de ’89, la Palatul Culturii din Iasi, intr-o frumoasa seara in care regretatul Nicolae Puscasu prezenta specialistilor rezultatele cercetarilor de la Catedrala veche din Iasi. Atunci, profesorul care m-a initiat in cercetarea de teren mi-a spus: dumnealui este cel mai bun cunoscator al culturii Starčevo–Cris, un mare specialist al epocii neolitice din Moldova si un apreciat arheolog. In ochii adolescentului dornic de cunoastere a ramas imaginea unui om de o aleasa tinuta, cu o privire calda, cu un suras fermecator, dar mai ales foarte deschis, care discuta cu oricine, inclusiv cu subsemnatul, moment care m-a pus definitiv pe drumul spre arheologie preistorica. Acelasi om aveam sa cunosc si la catedra, dar de data ace
Cărți,multe cărți.
