La capătul a o jumătate de veac de studii aprofundate și numeroase publicații tematice (traduse în românește la Editura Deisis) dedicate monahismului antic și mai ales inegalabilului analist și sistematizator al spiritualității acestuia care este avva Evagrie Ponticul (345–399), schimarhimandritul Gabriel Bunge abordează într-o amplă trilogie controversata chestiune a ortodoxiei sale. Pe fundalul disputelor stârnite în secolul VI de monahi neo-origeniști din Palestina, Evagrie, campion al Ortodoxiei trinitare antiariene în secolul IV, a sfârșit prin a fi condamnat în 553–554 ca origenist de împăratul Iustinian și de patriarhul Eutychios (nu și de Sinodul V Ecumenic în ale cărui acte numele său e absent). Urmărind constituirea și transmiterea imaginii „avvei” din Kellia de-a lungul istoriei Bisericii, într-un prim volum (apărut în 2022 și tradus aici) părintele Gabriel oferă apologia persoanei lui Evagrie Ponticul. Exceptând câțiva autori din secolele VI–VII, care-l demonizează, pentru majoritatea strivitoare monahul pontic este Evagrie „înțeleptul” (Palladios, Nicodim Aghioritul care-l include în Philokalia, 1782), „sfântul”, ba chiar „divinul Evagrie”. Coleg de studii la Antiohia cu viitorul Ioan Hrisostom, hirotesit citeț de Vasile cel Mare, Evagrie a fost, înainte de a deveni monah în Egipt, arhidiaconul lui Grigorie Teologhisitorul. Departe de orice heterodoxie, Evagrie Ponticul trebuie privit pe drept cuvânt (cum a subliniat recent și Cl. Moreschini) ca făcând parte din galeria emblematică a Părinților Capadocieni, fondatorii Ortodoxiei Bisericii lui Hristos. În alte două volume cu caracter doctrinar (în curs de traducere) părintele Gabriel demontează sistematic acuzațiile formulate în secolul VI și de savanții moderni potrivit cărora Evagrie că ar fi susținut o hristologie heterodoxă (2023), precum și preexistența sufletelor și apocatastaza universală a ființelor raționale (2024), echivalând cu o reducere a creștinismului la platonism.
Cărți,multe cărți.
