Ca si cartea anterioara a lui Felix Nicolau, anume Anticamerele, Estetica inumana este un amplu exercitiu de deconstructie, preferand cu sistema marginalul, secundarul, virtualul, emergentul s.cl. in locul a tot ceea ce este deja established sau mainstream. Cu atata sistema, incat Nicolau ajunge sa scrie despre ceea ce restul criticii ignora - nu doar despre manifestele literaturii recente, de pilda (pe acestea le-au bagat in seama si altii), ci chiar despre copertele cartilor, trasand o istorie ludic-serioasa a graficii de carte de dupa '90. Esential e insa cum face aceasta: fara nimic din incrancenarea anticanonicului de profesie care face critica literara cu barosul, ci cu totul relaxat si debutonat, plin de verva si de faconda. Scrisul lui Nicolau n-are nimic din gomosenia sfatoasa si normativa a criticului generic; fraza lui critica exulta neincetat de placerea pura de a scrie, atat de atipica aceluiasi critic generic (n-avem astfel cum sa uitam ca Nicolau este el insusi scriitor). Daca, prin cine stie ce accident dezirabil si improbabil, toti criticii romani ar incepe sa scrie brusc in maniera lui Felix Nicolau, e aproape sigur ca animadversitatea scriitorilor fata de critici ar inceta de indata. (Radu Vancu)
Cărți,multe cărți.
