Scurtă perioada de tranziție postbelică și instaurarea dictaturii Partidului Comunist, imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, au deschis un capitol nou în istoria maghiarilor din România. Socialismul de stat a schimbat în mod fundamental condițiile de viață ale comunităților minoritare. Au dispărut cadrele, rețelele politice, economice și culturale definitorii pentru viață comunității maghiare, așa cum se stabiliseră ele în decursul deceniilor trăite în calitate de minoritate națională. Statul de drept a fost suprimat, proprietatea privată a fost eliminată, iar instituțiile culturale specifice au fost desființate sau reorganizate. Procesele economice și politice inițiate de stat, în unele cazuri aplicate cu forță, au condus la transformarea socială radicală a comunității maghiare: comunitatea autonomă articulată că o societate completă a fost transformată într-o societate parțială, vulnerabilă față de proiectele de omogenizare promovate de statul socialist. Slăbită din cauza atacurilor permanente și a limitărilor ce i-au fost impuse, biserica a început treptat să-și piardă rolul pregnant deținut înainte în organizarea vieții instituționale a minorităților. Eliminarea partidelor politice și introducerea sistemului monopartid au reconfigurat spațiul politicii naționale, în cazul minorităților înlocuind reprezentarea independența/ autonomă a minorităților cu reprezentarea intereselor maghiarimii în cadrul Partidului Comunist și în raport cu politică acestuia față de maghiari. Consolidarea dictaturii Partidului Comunist Român (în continuare PCR) a fost acompaniată de schimbarea radicală a elitelor din domeniul economic, politic și cultural.
Cărți,multe cărți.
