EMIL DOBRIBAN MONDO CANE. PICTURĂ, OBIECT, INSTALAȚIE- din introducerea „Oameni albi pe limba câinilor negri” semnata de Dan Breaz: ”Trebuie adăugat că Mondo Cane este şi titlul unui celebru film lansat în anul 1962, care conţinea o colecţie aşa-zis documentară de scene care surprindeau ritualuri ale „sălbaticilor”sau „barbarilor” de pretutindeni, selectate cu scopul de a provoca sensibilitatea occidentalilor la vederea sacrificării porcilor din Noua Guinee sau la vederea asiaticilor care se hrăneau cu câini. Critica cinematografică a acuzat adesea filmul pentru perspectiva sa unilaterală, adică exclusiv „albă”. Chiar dacă tot cinematografia va oferi și alte perspective, cum ar fi aceea din Vânător alb, inimă neagră (1990). Emil Dobriban înlătură acest neajuns, explicându-l pe omul alb câinelui negru. Scene cu totul inteligibile pentru privirea umană sunt revăzute de către artist cu un ochi străin, transpunându-le într-un limbaj eliptic-sugestiv, asemănător radiografiilor medicale. O coborâre de pe cruce pare un negativ fotografic, doar că e pictat. Culorile absentează pentru că acesta pare a fi tabloul de dinaintea tabloului. Cea mai sinceră şi cea mai importantă este intenţia primară, care a stat la originea artefactului finit şi, desigur, marele avantaj al acestei tehnici este transparenţa sa pentru ochiul animal care distinge doar contururile, nu şi culorile. Ceea ce e evident în această lucrare e dinamismul figurilor umane fluide, care tind să-şi părăsească forma clasică şi să coexiste cu dublul lor metafizic. Mântuitorul dat jos de pe cruce există simultan cu persoana sa non-materială, care se înalţă undeva în planul superior al imaginii. O atare perspectivă are origini avangardiste prin iconoclastia şocării bunului simţ comun. Spre exemplu, niciunul dintre aceste personaje nu are reprezentată fizionomia, ele sunt doar siluete mişcătoare. În mod similar, o scenă de atletism arată felul în care corpul îşi lasă în urmă propria nălucă, pentru a se înscrie într-un proces dinamic de intrare în posesie a spaţiului prin parcurgerea sa. Lucrarea are o neobişnuită valoare explicativă pentru preocuparea lui Emil Dobriban de a asimila procesualitatea intrinsecă implicată de gestul artistic, ca şi de timpul comprimat în obiectul cu valoare artistică.”( Dan Breaz) EMIL DOBRIBAN (Născut în 1958 la Reşiţa). Membru în UAP din România Secţia Pictură, BMC Asociaţia Artiştilor Maghiari din România, Asociaţia de Ex Libris din România, Asociaţia Art-in-Situ, Franţa. În 1988 absolvent al Universităţii de Artă şi Design Cluj, ca Şef de Promoţie la Secţia Pictură, cu Recomandare pentru predare în învăţământul superior şi munca de cercetare, unde în prezent este Conferenţiar Universitar. În 1990 Expune la Expoziţia “Aşteptare şi izbucnire” a tinerilor artişti Români în Ungaria, la Muzeul de artă contemporană din Szombathely, Ungaria, curator Călin Dan şi Butak András, cu catalog.În 1999 este Profesor invitat la Europenska Akademia Stuk, Academia Europeană de Artă, Varşovia, Polonia. În 2011 participă la expoziţia EXPERIMENT AND COMMUNITY Atelier 35 Oradea, la Muzeul de artă Modernă din Debrecen, Ungaria. 2011 Doctor în Arte Vizuale al Universităţii de Artă şi Design Cluj, coordonator Cercetător Principal Gr. I. Dr. Alexandra Rus. Are numeroase participări la expoziţii de grup, naţionale, internaţionale; are lucrări în muzee. Din 1990 călătorii de studiu și invitaţii în tabere de artă contemporană, rezidenţe, workshopuri, conferinţe, naţionale, internaționale. În 2006 organizează cu sprijinul UAD şi a altor instituţii din Cluj, primul workshop internaţional de land art din România.
Cărți,multe cărți.
