Am citit cartea lui Eugen Gombos ca pe un periplu, documentat si bine articulat, in jurul omului inteles ca o fiinta suspendata intre instincte si valori morale, intre emotie si ratiune, intre curiozitate si (atot) cunoastere. vorbeste despre elementul determinant al conditei umane, despre constiinta/constienta, despre vitalitate sau inteligenta, ajungand la incercuiri semantice complexe in jurul unor notiuni postmodeme, cum sunt globalizarea sau mondializarea, autorul antreneaza o eruditie splendida, dublata de un apetit speculativ propriu discursului filosofic, reusind sa formuleze intrebari captivante si - deopotriva - raspunsuri cu deschideri lamuritoare. Care este - ma intrebam - combustia intelectuala care a pus in miscare - cum ar spune Umberto Eco - aceasta masinarie textuala? Cu siguranta nu doar talentul scriitoricesc, ci mai ales o ravna, una de tip faustic, un fel de neliniste metafizica distilata in formule eseistice menite sa largeasca spatiul locuibil al cunoasterii. Poate ca imblanzirea focului - ne spune autorul in epilog - nu a fost generata de nevoia de caldura si cu atat mai putin de nevoia de hrana gatita, cat de nevoia de lumina a omului. Nevoia de a imprastia intunericul, de a risipi tenebrele noptii (...) Cand vorbeste despre logica lumii de azi, dezvaluindu-i metehnele, Eugen Gombos o face din perspectiva unei umanitati dezirabile, a unei zari inca indepartate, care preia functia unui far alexandrin. Insasi aceasta carte si textele care o alcatuiesc par sa isi asume un asemenea rol. Unul de ghidaj, de jalonare gratie unui fascicul luminos cu raza lunga de acoperire. - Cosmin Neidoni
Cărți,multe cărți.
