Psihologia educației este o ramură aplicativă a psihologiei generale - știința care din analiza etimologică a cuvântului psihologie (psyche – psihic, suflet, spirit și logos – cuvânt, cunoaștere), se ocupă de cercetarea, cunoașterea și studierea activității psihice ale omului, adică procesele lui psihice, înșiruirile, fenomenele, capacitățile, comportamentul (atât ca proces intern, cât și ca manifestare externă), precum și personalitatea și trăsăturile umane; educația (vine din latinescul educō-educere care avea sensul de a înălța, a modela, a determina, a dirija pe cineva) și reprezintă un ansamblu de acțiuni desfășurate în cadrul unei comunități sau a întregii societăți, în vederea transmiterii cunoștințelor, experiențelor acumulate de oameni, urmașilor săi. Principalele probleme care constituie obiectul Psihologiei educației, nu diferă în mod esențial de problemele psihologiei, diferențele rezultă din considerentul că, Psihologia educației studiază procesul instructiv-educativ din punct de vedere psihologic, reprezintă o acțiune de educaționalizare. Psihologia educației este o știință psihopedagogică prin obiectul ei, prin metodele și rezultatele obținute, având o sferă largă, de la psihologia copilului mic, a celor de vârstă școlară, a adolescenților, a tinerilor, a adulților, până când este activată „educația permanentă” . Psihologia școlară s-a dezvoltat în țara noastră pe parcursul secolului XX, prin contribuțiile semnificative ale marelui psiholog român Constantin Rădulescu-Motru și psihopedagogului Nestor Iacob Marius care, sub îndrumarea lui C.R. Motru au pus bazele psihologiei școlare.
Cărți,multe cărți.
