Eleganta ariciului

• Bestseller international vandut in peste 10 milioane de exemplare • Autoare premiata cu Prix Georges Brassens, Prix de Libraires, Prix Des Bibliotheques Pour Tous, Prix Rotary, Prix Vivre Livre Este o carte captivanta si profunda, care abordeaza teme precum prietenia, iubirea, arta si cautarea sensului vietii. Romanul descrie viata care se desfasoara intr-un elegant imobil parizian, in care locatarii aparent obisnuiti ascund povesti fascinante. Povestea urmareste doua personaje principale: o portareasa discreta si inteleapta si o fetita de doisprezece ani, inteligenta si sensibila. Cele doua se imprietenesc si incep sa vada dincolo de aparente. Ascunzandu-se in spatele unor false banalitati, se dovedesc culte si incep sa descopere frumusetea si sensul vietii in lucrurile simple, in mijlocul unei lumi aparent superficiale. In roman se pun sub semnul intrebarii conventiile sociale si stereotipurile, acestea aducand in prim-plan ideea ca frumusetea se poate ascunde in cele mai neasteptate locuri. Romanul ofera o perspectiva sensibila asupra conditiei umane intr-o lume complicata si agitata. Nu este doar o carte remarcabila, cu personaje fascinante, ci si o lectura esentiala pentru cei care cauta ceva care sa-i provoace si sa ii inspire. Acest roman amuzant si emotional prezinta doua dintre personajele mele feminine preferate. - Gillian Anderson O carte splendida, o fabula filosofica incantatoare, care a cucerit milioane de cititori si nu da niciun semn ca s-ar opri. - Elle Aceasta carte sau Prozac? O intrebare insolita? Nici gand! Un cabinet de psihoterapie parizian prescrie de cateva luni pacientilor sai Eleganta ariciului: "Aceasta carte este un adevarat laborator alchimic, unde fiecare isi poate gasi rezolvarea propriilor probleme." - Jerome Dupuis, L’Express Eleganta ariciului? este o carte minunata, amuzanta, aparent inocenta. - John Lichfield, The Independent Traducere din limba engleza de Ion Doru Brana. Fragment din cartea "Eleganta ariciului" de Muriel Barbery: "Toată ploaia aceea... În Å£inutul meu, iarna, ploua. Nu-mi amintesc de zile însorite: doar ploaie, jugul noroiului şi-al frigului, umezeala care ne impregna hainele, părul şi care, chiar la gura sobei, nu dispărea niciodată cu adevărat. De câte ori m-am gândit, de atunci, la acea seară ploioasă, câte rememorări, în peste patruzeci de ani, ale unui eveniment ce reapare astăzi, sub această ploaie puternică? Toată ploaia aceea... Surorii mele i se dăduse prenumele uneia mai vârstnice, care se născuse moartă, care purta deja prenumele unei mătuşi defuncte. Lisette era frumoasă şi, deşi doar un copil, îmi dădeam seama de asta, cu toate că ochii mei nu ştiau încă să determine forma frumuseÅ£ii, ci doar sa-i presimtă schiÅ£a. Cum în casa noastră nu se vorbea mai deloc, lucrul acesta nici măcar nu era pomenit vreodată; dar prin vecini se bârfea şi, când trecea sora mea, i se comenta frumusetea. "Atat de frumoasa si atat de saraca, nefericita soarta", glosa vanzatoarea de la merceria aflata in drumul spre scoala. Eu, urata si infirma la trup, precum si la minte, o tineam de mana pe sora mea si Lisette mergea, cu capul sus, cu pasi vioi, lasand sa se dea glas, la trecerea ei, tuturor acelor destine funeste pe care toata lumea se straduia sa i le prevada. La saisprezece ani, a plecat la oras sa vada de copiii unor oameni bogati. N-am mai vazut-o mai mult de un an. S-a intors sa petreaca Craciunul la noi, cu cadouri ciudate (turta dulce, panglici in culori vii, saculete cu levantica) si o infatisare de regina. Exista vreun chip mai trandafiriu, mai plin de viata, mai perfect decat al ei? Pentru prima oara, cineva ne spunea o poveste si noi ii sorbeam cuvintele, insetati de desteptarea misterioasa pe care o provocau in noi vorbele iesite din gura acestei fete de la tara, devenita bona la cei puternici, si care descria o lume necunoscuta, impodobita si stralucitoare, unde femeile conduceau automobile si se intorceau seara in case inzestrate cu aparate care faceau treaba in locul oamenilor sau dadeau stiri din toata lumea, cand apasai pe-un buton... Cand ma gandesc la toate astea, am masura saraciei lucii in care traiam. Nu locuiam decat la vreo cincizeci de kilometri de oras, iar la doisprezece kilometri se afla un targ destul de mare, dar noi traiam ca pe vremea cetatilor fortificate, fara confort, fara speranta, atat timp cat dura incredintarea noastra intima ca vom ramane intotdeauna niste tarani. Fara indoiala ca exista inca si astazi, in vreun fund de tara, o mana de batrani in deriva care ignora viata moderna, dar in cazul nostru era vorba de o familie intreaga, inca tanara si activa, care, atunci cand Lisette descria strazile oraselor iluminate de Craciun, descoperea ca exista o lume pe care nici macar n-o banuise vreodata."