Licenţiată în fizică, cercetător ştiinţific, autoare a numeroase lucrări de specialitate din domeniile opticii, opto- electronicii, fotoelasticităţii, implantologiei, radioecologiei şi protecţiei mediului prezentate la simpozioane, conferinţe, consfătuiri şi congrese naţionale şi internaţionale, Sabina Ene a dovedit deja, prin cărţile pe care şi-a pus semnătura (Lumina din Verb,O optică a devenirii, Umbra cuvântului), că tot acest univers nemărginit al cunoaşterii, condus de legi şi formule clare, are mereu în sufletul şi conştiinţa sa nu numai ecoul preciziei şi al rigorii demonstrabile ştiinţific, ci şi pe acela care trece graniţa în zona emoţiei şi a trăirii pure. Poate de aceea deloc întâmplător şi cel mai recent volum al său se numeşte chiar astfel: Ecou. Simplu şi complex în acelaşi timp, dovada regăsindu-se în fiecare dintre cele aproape 200 de pagini ale cărţii, împărţite şi definite chiar de către autoare în două părţi: o primă parte care cuprinde pagini de proză cu tentă memorialistică, ce „redă aspecte din trecut, readuse la viaţă ca un film al amintirilor” şi o a doua parte cu poeme ce „relevă descrierea neexahaustivă a unor emoţii şi trăiri închipuite ca imagini în oglindă a amintirilor rememorate”. În fapt, două părţi care se amesteacă, se completează, se armonizează în ilustrarea unei lumi interioare a unei autoare cu o instrucţie deosebită şi cu o ardere întru cuvânt pe măsură. Despre care fiica sa- la rându-i o apropiată a cuvântului scris cu har- dr. phil. Cătălina Ene Onea, spune în prefaţa cărţii, intitulată „Ecoul ecoului”: ”Cele două părţi ale volumului (…) se realizează pe bază de interdisciplinaritate, intertextualitate, interculturalitate, inetrmedialitate şi chiar interligvism, testul mustind de referiri şi trimiteri al autori din domenii, medii, limbi sau culturi diferite, care s eîmbină extrem de armonios cu factura enciclopedică a autoarei înseşi. (…) Teme şi motive recurente, cum ar fi timpul, lumina, marea ( cu precădere Mediterana, prietena fidelă din călătoriile iniţiatice, am putea spune, de la mijlocul vieţii), muzica, credinţa, dragostea reciprocă, dimensiunile a treia şi a patra reprezintă un axis mundis al universului par excellence pluridisciplinar al gândurilor şi reflexiilor autoarei, şlefuind cu fineţe stilul personal al acesteia”. Un stil care îl apropie şi pe cititorul extrem de avizat în stăpânirea universului ştiinţific şi pe acela care se lasă condus doar de descifrări lumeşti ale simţirii omeneşti, multe fiindu-i aidoma în ecou, amintire şi trăire. În locul oricărei alte invitaţii la lectura cărţii aşezăm poezia „Timpul” cel sub stăpânirea căruia suntem cu toţii: ”în templul timpului contemplu/ timpul-şaradă / ecoul umbrei/ penumbra / şi ecoul tăcerii/ tăcerea de dinainte de cântecul de lebădă / între cer şi pământ numai dragostea e absolută / noi suntem vehicolul conectat la calea neîntruptă / care primeşte dăruind şi dăruieşte primind”.
Cărți,multe cărți.
