Dorothy trebuie sa moara! Seria Eliberarea Tinutului Oz vol.1

Dorothy trebuie sa moara! este prima carte a seriei Eliberarea Tinutului Oz de Danielle Paige. Amy Gumm este o adolescenta inteligenta, care avea deja suficiente probleme in Kansasul natal si fara sa fie silita sa supravietuiasca unei tornade. Iar atunci cand furtuna o arunca intr-un taram magic in care lucrurile par sa fi scapat de sub control, viata sa o ia cu totul razna. In curand, tanara se vede tarata in mijlocul unui adevarat razboi civil care se poarta in tinutul Oz intre popoarele asuprite si cei care ii sunt loiali lui Dorothy Gale, care nu mai e, nici pe departe, inocenta si dragalasa fetita pe care credeam ca o stiam cu totii din romanul lui L. Frank Baum, Vrajitorul din Oz. O aventura palpitanta, un thriller in care fortele revolutionare ale Ordinului Celor Rai se confrunta cu o tirana nemilostiva si plina de cruzime. Concluzia rebelilor e una singura: DOROTHY TREBUIE SA MOARA! Dorothy trebuie sa moara! este o lectura obligatorie pentru toti aceia carora le plac povestile extraordinare, care au fost reinterpretate si rasturnate pe dos. - Huffington Post Fragment din roman: "Cum as fi putut scapa vreodata din ghearele ei daca avea astfel de puteri? ? Star, am spus, suntem cu totul si cu totul in rahat! Si, dupa toate cele, se parea ca devenisem si una dintr-acelea care vorbesc cu animalele lor de companie! Abia eram in Oz de-o zi si deja incepusem sa simt ca innebuneam. Cuprinsa de disperare, si cu toate ca stiam ca nu avea sa-mi de vreun folos, m-am ridicat si am izbit in perete cu pumnul, pana cand mana a inceput sa imi pulseze de durere. Am incercat sa mut patul langa fereastra, dar, desigur, nu putea fi clintit din loc. Cand am vazut ca nici asta nu functiona, am sarit si am incercat sa prind marginea ferestrei, sa ma ridic pana acolo. Dar n-am reusit decat sa atarn acolo fara vlaga. Nu fusesem niciodata o mare sportiva si, din pacate, nu aveam sa devin astfel niciodata. Nici macar sub amenintarea mortii. Am tipat. Am tipat pana cand a inceput sa ma doara in gat de atata urlat. Nici macar n-am reusit sa starnesc vreun ecou. Ca si cum peretii ar fi absorbit orice as fi aruncat spre ei. Deja imi simteam tot corpul ca pe-o vanataie uriasa, si nimic din ce facusem nu-mi fusese de vreun ajutor. Nu izbutisem decat sa-mi pierd energia. M-am intins pe pat, sa ma pot gandi si am adormit din nou pe data. Cand m-am trezit si am vazut ca luna inca stralucea prin fereastra, mi-am dat seama, in sfarsit, de ce pusesera acolo geamul. Numai si numai ca sa ma faca pe mine sa imi pierd mintile! Sa ma faca sa incerc sa ghicesc de cat timp eram inchisa, dandu-mi, totodata, si speranta ca ar fi existat o cale de scapare. Am tresarit fara sa vreau si m-am intors, caci am auzit zgomotul facut de o cheie in broasca usii. Dar... ia stai asa: care usa? Numai ca apoi am deslusit din nou acelasi sunet si o linie neagra, subtire, a inceput sa apara de nicaieri, un dreptunghi negru care se desena in peretele alb si gol. Chiar si dupa tot ce mi se intamplase, tot nu ma puteam impiedica sa nu ma simt cuprinsa de un oarecare entuziasm cand vedeam magia in actiune. Dar apoi usa s-a deschis si entuziasmul meu a disparut cat ai clipi. Nu eram sigura cine voia sa intre, dar, oricine ar fi fost, stiam ca nu avea sa fie un om bun. Stateam in picioare, cu pumnii inclestati. Daca tot era sa fiu doborata, macar aveam sa lupt. Fata pe care am vazut-o insa o clipa mai tarziu, dupa ce usa s-a topit din nou in perete, a fost atat de neasteptata, incat am avut nevoie de cateva secunde bune sa o plasez intr-un context. I-am rasucit trasaturile in mintea mea ca pe un puzzle, incercand sa le potrivesc. "