„Începând cu deceniul al treilea al secolului al VI-lea, sub pseudonimul Dionisie Areopagitul, presupus discipol atenian al Sfântului Pavel, în orientul creștin a început să circule în greacă un corpus de scrieri de o mare intensitate speculativă care propunea o lectură filosofică a credinței creștine cu scopul de a înlocui filosofia păgână aflată pe cale de dispariție, dorind astfel să rezolve disputele teologice iscate în acea perioadă. A avut un succes extraordinar, iar răspândirea lui a fost rapidă și ramificată într-atât încât în următoarele câteva secole a fost tradus în diferite alte limbi, printre care siriacă, georgiană, armeană, arabă, latină și slavonă. Astfel, figura Areopagitului a devenit un punct de referință esențial, afirmându-se ca autoritate demnă de toată încrederea. Scrierile areopagitice se compun din patru tratate și zece epistole concepute să pară opera unui autor care a trăit în secolul I, însă bogăția teoretică a Corpusului ține cont, în mod mascat, de toată gândirea filosofică și patristică elaborată până în secolul al VI-lea.” - Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)
Cărți,multe cărți.
