Din temnite spre sinaxare

"Toti cei care au murit in inchisoare, si care au murit nu numai in inchisoare, toti au dreptul sa treaca din suferinta de aici in randul sfintilor din Sinaxar. (...) Ca vor fi trecuti in sinaxare peste un an, peste doi, peste zece, Dumnezeu va decide. Acesta va fi triumful lui Hristos. Dar pentru aceasta, noi trebuie sa ne trudim toti, noi toti. Ca sa cream o atmosfera in care cel ce se naste, cel ce patimeste pentru Hristos, poate fi trecut automat din randul oamenilor pacatosi in randul sfintilor. Asta fiecare poate si trebuie s-o faca. (...) Au fost oameni care s-au evidentiat prin suferinta, prin felul cum au trait, ce au facut si ce au lasat in urma, cum este si Parintele Justin Parvu. Justin Parvu este unul dintre miile de martiri ai poporului roman. Pot spune ca in mod normal Parintele Justin Parvu a primit recunoasterea de cetatean de onoare al orasului Baia Sprie. Dar acest titlu de cetatean de onoare trebuie privit ca un titlu de cetatean de onoare acordat tuturor celor care au suferit la Baia Sprie si chiar un titlu acordat pentru toti cei care au suferit in comunism in toate puscariile din tara..." (Justinian Chira, Arhiepiscopul Maramuresului si Satmarului) Fragment din volum: “Astfel, pentru „reeducarea" in vederea crearii „omului nou" comunist, a existat penitenciarul Pitesti. Nenumarati studenti si elevi au platit cu viata lipsa de conformism, consecventa lor patriotica si umana: „N-au existat in istoria torturilor torturi ca in inchisoarea Pitesti. Batai de joc care nu s-au scris si nu se pot scrie, pentru ca niciun editor din lume nu le-ar publica, pentru ca oamenii n-ar putea suporta" — marturiseste un martor al blestematiilor suferite, pastorul Richard Wurmbrand („Renasterea", nr. 10/1991., p. 3). Pentru alt supravietuitor, Pitestiul este „paroxismul nebuniei comuniste" („Romania libera", 15 mai 1991, p. 5). „Despre cele 55 de fete — eleve si studente ucise miseleste — starea civila comunista nu pomeneste nimic. Media de varsta a detinutilor politici de la Tg. Ocna era sub 30 de ani. Majoritatea celor morti acolo si aruncati de-a valma in pamant era constituita din elevi si din studenti" („Romania libera", 20 iulie 1991, p. 2). Este depozitia unui supravietuitor al altei puscarii de reputatie comunista. Mina de la Baia Sprie si-a agonisit o sinistra celebritate pentru detasamentele sale de mineri proveniti din randul preotilor ortodocsi detinuti. Colonia de munca fortata de la Poarta Alba a fost estuarul sumbru de triere a zecilor de mii de detinuti, a unora spre moarte, iar a altora spre o viata amputata si neagra. Fostul detinut politic Sergiu Popescu, ramas orb in colonia de munca fortata, isi intituleaza amintirile sale: Iadul de la Midia. Aici mureau in timpul iernii un numar de aproximativ o mie de oameni. Desi au iubit omul si libertatea lui, ei au fost incercati prin felurite dureri. Dar au ramas statornici in credinta, devenind pilde ale demnitatii umane. Ca purtatori ai unor idealuri care n-au putut fi ingropate in pamant, eroii lagarelor si inchisorilor traiesc in veci in adevarul istoriei."