„De multe ori am vorbit în viaţa mea, în felurite şi nenumărate împrejurări şi locuri. De astă dată sunt însă emoţionat. Simt inima cum se zbate în coşul pieptului. Când ajung în clipa în care trebuie să rog pe arhimandritul Galaction Cordun să-mi dea binecuvântarea, glasul mi-e aproape stins. – Binecuvântează, preacuvioase, ca să predic. Biserica geme de lume. Toţi internaţii şi toţi ţăranii, tineri, moşnegi, copii, s-au adunat ca în zi de mare sărbătoare. De teamă, mă regăsesc. Ţăranii, mai cu seamă, ascultă cu capetele plecate povestea domnului Brâncoveanu, care s-a jertfit cu tot neamul lui pentru credinţa străbună, povestea Meşterului Manole, care şi-a îngropat dragostea lui vie şi nepreţuită în zidul mănăstirii de la Curtea de Argeş, ca să poată dura lăcaş de închinăciune Domnului, aşa cum nu se află un altul pe lume. Rostesc acum rugăciunea, cu voce tare, pătruns până în străfundul fiinţei mele de solemnit
Cărți,multe cărți.
