La mai bine de 200 de ani de la „inventarea” Basarabiei, prin ocuparea teritoriului dintre Prut şi Nistru de către Imperiul Rusiei (1812), dl. Gheorghe E. Cojocaru vrea să demonstreze că regiunea a intrat de fapt în „era glaciară” a existenţei ei. Pe drept cuvânt, în toată această perioadă bicentenară, Basarabia a cunoscut şi „îngheţul” şi „dezgheţul”, termeni intraţi în discursul public rusesc şi sovietic, dar şi european şi internaţional. Conflictele „îngheţate” de azi – şi cazul Transnistriei este relevant – menţin încă în sufletele basarabenilor, dar şi ale bucovinenilor şi locuitorilor Ţinutului Herţa ameninţarea gulagurilor siberiene. A vorbi de „dezgheţ” în perioada când Nikita Sergheevici Hruşciov s-a aflat în fruntea Uniunii Sovietice, este un act de curaj. Hruşciov însuşi a fost un om al contrastelor – a declanşat destalinizarea, dar a intervenit brutal în Ungaria anului 1856, a retras Armata Roşie din România, după lungi şi dificile negocieri, dar a realizat rapid că a pierdut controlul asupra acestui satelit şi tot el a declanşat „criza rachetelor” în Cuba, cu toate consecinţele posibile la nivel global. Deşi autorul vorbeşte de un reviriment cultural şi naţional în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească (RSSM), din perioada lui N. Hruşciov, cartea este de fapt o oglindă a ceea ce a fost „calvarul Basarabiei” şi al basarabenilor. După ce locuitorilor acestei regiuni li s-a inventat limba moldovenească, scrisă cu alfabet chirilic şi li s-a inoculat că ei sunt popor moldovean şi nu altceva, a fost într-adevăr o favoare când corifeii sovietici de la Moscova şi Chişinău au acceptat ideea că limba şi literatura moldovenească este apropiată dee cea română şi că s-ar putea vorbi de o limbă şi literatură moldo-română. Autorul integrează foarte clar „problema Basarabiei” în ecuaţia sovieto – română. Atunci când între Moscova şi Bucureşti este o relaţie caldă, la Chişinău începe „dezgheţul”. Dacă între fosta URSS şi ceea ce a fost Republica Populară Română (RPR) se producea o răcire a relaţiei bilaterale, în RSSM „îngheţa” totul, la propriu – cultura, arta, schimburile comerciale sau sportive şi micul trafic de frontieră atât cât exista, etc. Limitele temporale ale „dezgheţului” sunt bine alese de autor şi relevante pentru cum se vedea atunci România de la Chişinău. Momentul de la 30 decembrie 1947 – abolirea monarhiei sau mai bine zis „debarasarea de regele Mihai”, a însemnat pentru România comunizată întrarea cu drepturi depline în „lagărul democraţiilor populare”. Numai după această dată România a devenit un partener de încredere al Kremlinului. Odată ce la Bucureşti s-a consolidat ideologia marxist-leninistă şi s-a trecut la studierea şi aplicarea învăţăturilor „tovarăşului Stalin”, la Chişinău se produc primele mutaţii în procesul de ideologizare a limbii moldoveneşti. S-a revizuit atitudinea faţă de limba română, iar factorul politic „recomanda” folosirea rezonabilă a limbii române pentru necesităţile celei modoveneşti. Când RPR, sub Gheorghe Gheorghiu-Dej, afişează un exces de loialism faţă de Moscova, în anii 1956-1958, la Chişinău se poate vorbi de necesitatea clasicilor literaturii moldoveneşti. Mihai Eminescu devenise atunci „un ilustru poet al poparelor din RPR şi RSSM”. Apogeul „dezgheţului” l-a constituit inaugurarea în Parcul Central „A.S.Puşkin” din Chişinău a „Aleii clasicilor literaturii naţionale”, prin amplasarea busturilor a 12 scriitori români, de la Cantemir la Creangă şi Eminescu. În acelaşi an, 1958, autorităţile de la Kremlin acceptă pentru prima dată de la război încoace, ca o serie de manifestări din cadrul „Lunii prieteniei sovieto-române” să se desfăşoare în RSSM. Astfel, între 23 august – 3 septembrie 1958, au fost organizate la Chişinău, Tiraspol, Bălţi şi în alte două raioane „Zilele Culturii Române”, cu un impact deosebit în opinia publică locală, românească şi nu numai. A fost prima şi ultima dată când au avut loc asemenea contacte româno-române, până la dispariţia URSS, în 1991. Vigilenţa politică renaşte în RSSM după ce la Bucureşti a început procesul de desatelizare şi desprindere a României de Moscova, care a culminat cu „Declaraţia din aprilie 1964”, o veritabilă „declaraţie de independenţă” faţă de URSS. Din acest moment „îngheţul” se manifestă din nou şi pentru lungă durată în toată Basarabia. Afirmaţiile autorului cum că în perioada „degheţului” hruşciovian au apărut germenii românismului la Chişinău sunt cât se poate de reale. Acestea s-au manifestat cu prisosinţă în anii 1989-1990 şi 1991, când elita românească basarabeană şi-a recâştigat singură, fără nici un sprijin din România, dreptul la limba română şi la alfabetul latin şi a pus umărul, alături de baltici, la destrămarea URSS. Prin această carte, publicul românesc şi istoriografia română va lua cunoştinţă cu o ideologie sovietică demolatoare şi o serie de personaje îndoctrinate care nu mai puteau recepta realităţile naţionale din Basarabia. Bucureşti, 5 august 2013, Dr. Alexandru Ghişa La o privire de ansamblu asupra perioadei examinate, marele „dezgheț” al lui N. Hrușciov, întreaga epocă de destalinizare, apare, în cazul RSS Moldovenești, ca o suită de „dezghețuri” și „înghețuri” consecutive, astfel încât orice tentativă, cât de scurtă, de umanizare a sistemului a produs consecințe benefice renașterii culturii și spiritului național, iar orice renunțare și reintrare în tiparele ideologice ortodoxe a urmărtit să iradieze efectele în plan local ale „dezmorțirilor” hrușcioviene. În anii „dezghețului”, după cum se arată în paginile lucrării, pe fondul strângerii relațiilor de prietenie sovieto-română, în sârma ghimpată de la Prut se produce o breșă prin care în partea sa basarabeană pătrunde cartea, presa, teatrul, arta, dansul și cântecul românesc, știința și compețiile sportive, deopotrivă, în timp ce în stânga sa publicul de la Iași sau București, de la Cluj sau Timișoara putea admira vocea neasemuită a Tamarei Ceban, cadența tumultoasă a corului capelei „Doina” sau dansurile ansamblului „Joc”. De asemenea, în baza unor materiale inedite sunt prezentate evenimentele legate de Decada culturii și literaturii române din august-septembrie 1958, prima și ultima în toată perioada de existență a RSSM. În ciuda resentimentelor împrăștiate ani de-a rândul de propaganda sovietică împotriva blamabilului „naționalism românesc”, regăsirea prin cultură, știință, folclor și artă a românității înstrăinate promitea să se constituie într-un prilej de reconsiderare a legăturilor dintre cele două maluri ale Prutului, cu atât mai mult că ambele făceau parte din același univers concentraționar socialist. Limitele atracției irezistibile între frați au ieșit la iveală în anul Centenarului Unirii Principatelor Române, când ca și în anii de tristă faimă de prigoană a culturii naționale românești din Basarabia postbelică, plenara a IX-a a CC al PCM din septembrie 1959 a țintuit la stâlpul infamiei o serie de personalități marcante ale renașterii culturale, lovind cu cruzime în scriitorii Vasile Coroban, George Meniuc, N. Romanenco, Petru Cărare, Vladimir Beșleagă ș. a. În scurt timp, vechile dogme proletkultiste despre limbă, literatură, identitate și cultură, lustruite pe alocuri, au fost multiplicate în presă, strecurate în manualele școlare, au început să răsune de la catedre și la întrunirile publice. Dar, tot N. Hrușciov va fi cel care a dat semnalul unui nou „dezgheț” la Congresul al XXII-lea al PCUS, din octombrie 1961, rostind un nou rechizitoriu împotriva cultului personalității lui Stalin. Profitând de intervalul scurt al acestui din urmă „dezgheți” hrușciovian, literatul Iu. Kojevnikov de la Moscova cerea să se adopte o atitudine grijulie față de clasicii literaturii naționale, scriitorul Andrei Lupan protesta împotriva practicilor de mutilare a limbii, iar istoricul literar Ion Vasilenco cerea deschis revenirea la alfabetul latin, ca veșmânt firesc al limbii române dintre Prut și Nistru. Cel care a pus punctul pe „i” în această polemică din sfera culturii și științei a fost nimeni altul decât liderul PCM, I. I. Bodiul, reafirmând în iulie 1963 cursul „just” al plenarei a IX-a a CC, din 1959, și condamnând sever devierile „naționaliste” ale unora ca Vasilenco. De această dată, un nou și îndelungat „îngheț” se instala peste cultura românească din RSSM. Chişinău, 5 august 2013, Dr. Gheorghe E. Cojocaru
Cărți,multe cărți.
