?Nici patrundere directa pe usa de onoare, dar nici strecurare cvasilicita pe scara de serviciu a jurnalului, opera epistolara este adesea o deghizare mai credibila, mai - instinctiv - sincera a eului decat celelalte doua. Ca e scrisa in camizol sau redingota, in pat, pe coltul scrinului, la cancelarie, in hamac, pe plaja, in holul hotelului sau intr-o poiana insorita, pe patura in padure, in budoar, la cazarma ori pe patul de spital, scrisoarea face buna medie(re) intre oglindirea necrutatoare, cruda si nuda, a jurnalului si travestiul oficial al operei publice. Este un interstitiu, un limb, spatiu filtrant al extremelor, care estompeaza, dar nu falsifica, nuanteaza fara sa malformeze... prea mult. Nu studii de specialitate istorico-socio-literara am de gand sa fac. Ca gazetar, nu am stofa de erudit si nu am de gand sa-mi croiesc un frac pentru lucrul in gradina. Nu istoria, nu istoriile ma intereseaza, ci firea omului, asa cum se infatiseaza ea in scrisul faptuit exclusiv pentru (un) celalalt. Lucru pentru patru ochi, scrisoarea sta, cum spuneam, la mijloc, legatura intre doua suflete. Daca in jurnal te oglindesti mai mult sau mai putin narcisiac, compensator sau razbunator (cu sau fara gandul la cititorii posteritatii), in scrisori esti obligat sa respecti regulile jocului in doi. Mi-am gasit o vizuina literara, un refugiu sufletesc, o evadare mentala scormonind in jarul iubirii dintre Mihai si Veronica si incercand sa vad in ce masura se plia expeditorul Eminescu pe specificul destinatarilor sai.? -Dan C. Mihailescu
Cărți,multe cărți.
