??«Nu am fost si nu sunt un om inchinat la icoane», se caracterizeaza extrem de sugestiv si exact Dan C. Interesul principal al acestei carti consta tocmai in faptul ca povesteste intalnirea unui astfel de om, in acelasi timp atat de sensibil, cu un spatiu aparte, cum este Muntele Athos. Cu totul alte reguli si criterii de orientare structureaza viata acolo. O randuiala adesea stanjenitoare pentru pelerinul fara voie care este Dan C. Iata-l, de pilda, incapabil sa ingenuncheze, ceea ce-mi aduce aminte de frumoasa Eugenia din Nostalghia lui Tarkovski. Nici ea nu putea face acest lucru, cu toate ca se afla in ea, cum se afla in Dan C., o tanjire secreta, irezistibila, al carei glas nu poate fi inabusit. Nu este atat o carte despre Athos, cat o carte despre Dan C. Despre rasfrangerea (sau frangerea? sau infrangerea?) lui de sine in oglinda Athosului. Chipul din aceasta oglinda este redat cu o sinceritate totalã, fara menajamente, fara cosmetizari («Mi s-a parut mai cinstit sa-mi dezvalui necredinta doritoare de har»), lucru rar in lumea culturala de azi. Situarea sa pare sa fi avut ceva din lupta lui Iacob cu ingerul (Facerea, 32, 24-30), cu farmecul aferent... Cum se stie, Ingerul este, de fapt, Dumnezeu Insusi. Iacob s-a luptat ca sa-I smulga binecuvantarea. Pana la urma a obtinut-o, ceea ce-i doresc din inima si dragului de Dan C. Insã pentru el lupta abia dacã a inceput...? (Costion NICOLESCU)
Cărți,multe cărți.
