Critica ratiunii pure

Prin Critica ratiunii pure Kant ne transmite doua mesaje: unul cognitiv, prin care ni se demonstreaza ca in cunoastere noi suntem dependenti de limitele facultatilor noastre de cunoastere; si un mesaj metafizic, conform caruia odata ce cunoastem noi suntem indreptatiti sa gandim mai departe, chiar cauza lumii, careia sa ii atribuim perfectiune infinita, dar numai in idee. In sprijinul acestei tendinte metafizice, noi putem formula o lege regulativa a unitatii sistematice, care ne cere sa studiem natura, ca si cum in diversitatea cea mai mare posibila a ei s-ar afla totusi unitate sistematica si finala la infinit. Ramane la latitudinea ratiunii noastre sa o caute si sa o presupuna, pentru ca este in avantajul nostru sa organizam observarea naturii conform acestui principiu. Trebuie precizat insa ca prin reprezentarea ideii de autor suveran pusa ca temei al unei astfel de unitati sistematice nu existenta si cunoasterea unei astfel de fiinte ne servesc drept temei, ci numai ideea pe care noi o gandim asupra ei. - Rodica Croitoru Daca consider intreaga cunoastere a ratiunii pure si speculative in totalitate ca pe un edificiu, a carui idee cel putin o avem in noi, atunci eu pot spune: in Teoria transcendentala a elementelor am evaluat materialele de constructie si am determinat, pentru ce fel de edificiu, pentru ce inaltime si soliditate ajunge el. Desigur s-a intamplat, ca, desi aveam in vedere un turn, care trebuia sa ajunga pana la cer, provizia de materiale a ajuns totusi numai pentru o casa de locuit care, pentru preocuparile noastre in planul experientei era destul de spatioasa si suficient de inalta, spre a o cuprinde dintr-o privire; insa acea intreprindere temerara trebuia sa esueze din lipsa materialelor, chiar fara sa mai punem la socoteala si confuzia de limbaj, care trebuia inevitabil sa ii dezbine pe muncitori asupra planului si sa ii raspandeasca in toata lumea, pentru ca fiecare, sa construiasca in particular, dupa planul sau deosebit. Acum noi nu avem de-a face atat cu materialele, cat mai degraba cu planul si, avertizati fiind, sa nu ne hazardam orbeste intr-un proiect dupa plac, care probabil ar putea depasi facultatile noastre in intregime, totusi deopotriva neputand renunta pe deplin la construirea unei locuinte solide, sa facem devizul pentru o cladire in raport cu provizia, care ne este data si care este potrivita totodata trebuintei noastre. - Immanuel Kant