Cu ani de zile in urma a avut loc la Londra un banchet in onoarea feldmaresalului lord Alexanderi. Numeroase alocutiuni au relevat meritele sale. Ultimul dintre vorbitori a fost ministrul de atunci al Apararii britanice, Duncan Sandys. In cuvantarea sa elogiatoare acesta a considerat drept meritul cel mai important al feldmaresalului faptul ca el, spre deosebire de majoritatea personalitatilor conducatoare ale celui de-al Doilea Razboi Mondial, nu a scris memorii. Aceasta precizare facuta cu o nuanta glumeata contine o doza de adevar. Memoriile sunt prin natura lor subiective. Servesc prea adesea autojustificarii si permit doar conditionat aprecieri obiective asupra evenimentelor. Cu toate acestea memoriile raman un ajutor greu de inlocuit al istoricilor in cercetarea conexiunilor dintre evenimente. Trebuie totusi facuta mereu o distinctie intre dorinta si realitate, intre adevar si denaturarea adesea inconstienta a adevarului. Inainte de toate istoricul trebuie sa dovedeasca mult discernamant cand vin vorba de aprecierea post factum a conexiunilor dintre evenimentele trecutului. Acest lucru este valabil mai cu seama pentru memoriile lasate de militari dupa un razboi pierdut. Traducere din limba germana de Sorin Cristescu.
Cărți,multe cărți.
